„În momentul de faţă avem un plan pe care urmează să-l punem în aplicare. În momentul de faţă urmărim dezvoltarea prin găsirea unei soluţii fie mutarea a unei şcoli, fie primară, fie secundară, fie de a mai alătura campusului actual un nou campus.”
International British School of Bucharest (IBSB) intenţionează să îşi extindă capacitatea pentru a primi un număr mai mare de elevi, fie prin mutarea unor clase, fie prin adăugarea unui nou campus, a spus Aura Bogdan, executive director al şcolii private.
„Planuri am avut în permanenţă şi avem în continuare. Această şcoală este dezvoltată ca o fundaţie pentru că în învăţământul românesc pot să funcţionezi ca fundaţie sau ca asociaţie. În momentul de faţă avem un plan pe care urmează să-l punem în aplicare. În momentul de faţă urmărim dezvoltarea prin găsirea unei soluţii fie a mutării a unei şcoli, fie primară, fie secundară, fie de a mai alătura campusului actual un nou campus”, a spus ea în cadrul emisiunii de business ZF Live.
În prezent, şcoala are aproximativ 450 de elevi, o cifră aproape de capacitatea maximă a facilităţilor existente.