• Leu / EUR5.2424
  • Leu / GBP6.1368
  • Leu / USD4.5444
ZF Live

ZF Live. Aurel Cîrstea, Global Vision: Acum se construiesc spaţii industriale foarte specializate. Cererile vin din ce în ce mai mult pe industria de apărare

Aurel Cristea, director comercial al dezvoltatorului industrial Global Vision

Aurel Cristea, director comercial al dezvoltatorului industrial Global Vision

Autor: Mirabela Tiron

27.05.2026, 15:30 141

 În Timişoara, mai multe capacităţi din industria componentelor auto sunt analizate pentru reconversie fie către producţia din industria de apărare, fie către zona de mobilitate electrică.

Piaţa logistică din România intră într-o nouă etapă de dezvoltare, în care noul model sunt proiectele in­dus­triale personalizate, dedicate indus­triei de apărare şi noilor tehnologii.

„În ultimul timp, adică practic în ultimul an jumătate, paradigma de a construi parcuri industriale s-a schimbat foarte mult. Acum cererile se axează pe proiecte punctuale, foarte specializate. Dacă în trecut operatorii de pe piaţă construiau în speranţa că vor găsi clienţi pentru închiriat, la ora actuală se construiesc spaţii industriale, în special de pro­ducţie custom made, în funcţie de cererile clienţilor şi locaţia pe care ei o aleg“, a spus la ZF LIVE Aurel Cristea, director comercial al dezvoltatorului industrial Global Vision.

Te-ar putea interesa și:

Compania administrează peste 1,8 milioane de metri pătraţi de spaţii industriale şi logistice în România, toate spaţiile existente fiind în prezent ocupate.

La Timişoara, compania este în două discuţii cu două companii germane care doresc să aibă proiecte custom made.

El a mai precizat că Global Vision se axează în special pe proiecte foarte specializate, fiindcă cererile în ultimul timp vin din ce în ce mai mult pe industria defence (apărare).

În vestul ţării, în special în zona Timişoarei, mai multe capacităţi din industria componentelor auto sunt analizate pentru reconversie fie către producţia din industria de apărare, fie către zona de mobilitate electrică.

„Am avut câteva discuţii şi avem câteva discuţii pe sectorul acesta, într-adevăr există două tendinţe, fie reconversie din automotive pe defence, fie reconversie pe industria de automotive electrică şi am văzut iarăşi foarte multe cereri pe partea de baterii“.

Această transformare schimbă şi tipologia proiectelor dezvoltate. Marile parcuri industriale cu mai mulţi chiriaşi lasă loc unor facilităţi construite exclusiv pentru un singur client, cu cerinţe stricte de securitate şi infrastructură.

„În defence nu mai vorbim despre parcuri industriale clasice. Vedem mai degrabă două-trei fabrici specializate şi un operator logistic asociat, nu zeci de companii într-un singur parc“.

Suprafaţa minimă pentru astfel de investiţii începe de la aproximativ 7.000–8.000 de metri pătraţi.

După ani în care dezvoltarea industrială s-a concentrat în jurul Bucureştiului şi în vestul ţării, investitorii încep să privească tot mai atent către Moldova, nordul României şi alte zone.

Unul dintre proiectele reprezentative ale Global Vision este fabrica Diehl Aviation, dezvoltată la Craiova. Compania construieşte de la zero o unitate dedicată producţiei de componente aeronautice. Craiova are tradiţie în aeronautică şi are încă resursă umană şi infrastructură educaţională pentru această industrie, potrivit lui.

„Vine zona Craiovei din urmă cu au o politică foarte bună de atragere a investitorilor, începe zona Moldovei să se dezvolte, deci practic eu văd undeva în 2-3 ani că vor mai apărea câţiva poli interesanţi de dezvoltare, în special la momentul când războiul Ucraina va înceta. Eu văd o dezvoltare destul de interesantă şi pe nordul României"

Interesul este alimentat atât de extinderea infrastructurii rutiere (A7 fiind cel mai avansat proiect, ce va lega Capitala de Paşcani până la final de an), cât şi de perspectiva reconstrucţiei Ucrainei după încheierea războiului.

În paralel, şi sud-estul ţării începe să atragă atenţia investitorilor. Axele Constanţa – Galaţi – Tulcea sunt văzute drept viitoare hub-uri logistice regionale, în special pentru fluxurile comerciale care vin din Asia.

 

Ilfov rămâne lider pe piaţa logistică, cu 40% din stoc

În prezent, judeţul Ilfov domină piaţa logistică din România, concentrând peste 40% din stocul total de spaţii moderne, estimat la aproximativ 11 milioane de metri pătraţi.

Avantajele principale ale zonei au fost apropierea de Bucureşti, disponibilitatea terenurilor, deschiderea administraţiilor locale faţă de investitori.

După Ilfov, cele mai dezvoltate judeţe din logistică sunt Timiş, Sibiu, Braşov, Cluj, Bihor (Oradea). „Vedem o competiţie reală între judeţe pentru atragerea investiţiilor. Multe administraţii locale au înţeles că dezvoltarea economică vine din investiţiile private şi încearcă să reducă birocraţia“

Costurile logistice şi industriale continuă să reprezinte unul dintre avantajele competitive ale României în regiune. Construcţia unui spaţiu logistic de clasă A ajunge în prezent la aproximativ 700–800 euro pe metru pătrat, iar chiriile sunt încă sub nivelul pieţelor mature din Europa Centrală.

„România este încă foarte atractivă din punctul de vedere al costurilor“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - astăzi, 19:21
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2424
Diferență: -0,0934
Ieri: 5.2424
Azi: 4.5444
Diferență: -0,3312
Ieri: 4.5444
Azi: 6.1368
Diferență: 0,0587
Ieri: 6.1368