Se revine la consumul stradal, iar acest lucru se întâmplă şi dincolo de ieşirea la cafea într-un loc specializat. Mai exact, cinematografele stradale încep să atragă tot mai mulţi spectatori. În ultimul an, Cinemateca Română a primit 40.000 de bucureşteni în sălile Eforie şi Union, un nivel peste cel din 2019, considerat un an normal, prepandemic.
„Ultima statistică, de exemplu, arată că la Eforie au fost între 24 şi 25.000 de spectatori anual, iar la Union 15 şi 16.000. În total, sunt aproximativ 40.000 de intrări, cu menţiunea că lunea nu este program şi că există o pauză între 1 august şi 15 septembrie. Judecând după statisticile din ultimii ani, eu zic că trendul este în creştere pentru filmul de artă“, a spus Bogdan Movileanu, şeful secţiei de curatoriat a Cinematecii Române, prezent la ZF Live.
În momentul de faţă, se observă o creştere a cererii pentru biletele la filme clasice, după ce perioada pandemiei şi a restricţiilor a avut un ecou pe mai mulţi ani şi abia acum se revine la „un fel de normalitate“. „Se revine la atitudinea generală de a vrea să ieşi în oraş, mai ales atunci când e cald sau când există ceva interesant de făcut. Din tendinţele pe care le vedem la Cinematecă, spectatorii vor să vină la filme şi există o creştere faţă de anul trecut.“ Sala Eforie are 250 de locuri, iar sala Union are 130 şi se difuzează filme care rămân relevante peste ani, pentru că prezintă nişte teme sau nişte adevăruri care, de multe ori, sunt incomode, rebele. „În general, este vorba despre frământarea unui autor care poate fi înţeleasă atât de cineva din anii ’50, cât şi de cineva din generaţia anului 2050. Sunt nişte filme care merită văzute oricând, pentru că nu îşi pierd prospeţimea.“