Pentru producătorii independenţi, realizarea unui film înseamnă un parcurs care începe cu dezvoltarea unei poveşti şi poate continua ani întregi până la producţie şi distribuţie.
East Movies se numără printre casele de producţie care dezvoltă proiecte cinematografice diverse. Este o casă de producţie cinematografică independentă, axată pe producerea unor filme inteligente, cu valoare şi conţinut, dar care se adresează unui public cât mai larg.
În acest an, şi-au concentrat activitatea pe două producţii cu profiluri diferite: documentarul „Sindrom Italia“, realizat în coproducţie cu Italia, şi comedia romantică „Efectul Pufi“, având în prim-plan o poveste cu animale de companie.
„Am reuşit să găsim o formulă în care producţia unui film, care altfel pare imposibil de manageriat, să o coordonăm cu destul de puţini oameni şi cu resurse limitate. Filmul «Efectul Pufi», una peste alta, a durat cam doi ani de zile, din momentul în care s-a lansat ideea până l-am pus pe piaţă şi l-am exploatat“, explică Cristian Vasilescu, regizorul filmului „Efectul Pufi“, în cadrul emisiunii de business ZF Live.