ZF Live

ZF Live. Cătălin Pozdarie, Hervis: Am trecut în mare peste criza medicală, însă nu am trecut peste urmările ei. Inflaţia e o problemă reală, iar buzunarul românului o va simţi. Doar 7-8% din populaţia României practică sport cel puţin o dată pe săptămână, faţă de 70-80% în cazul ţărilor nordice

Autor: Mara Rolea

28.02.2022, 16:45 323

♦ Hervis este unul dintre cei mai importanţi jucători din retailul de echipamente sportive, având o reţea de circa 40 de unităţi ♦ Pentru acest an sunt planificate alte zece deschideri, însă numărul lor poate fi influenţat de amânarea inaugurărilor de centre comerciale ♦ Această valoare arată o subdezvoltare a pieţei inclusiv de echipamente sportive, dar este şi un indicator pentru potenţialul de creştere.

Inflaţia este una dintre cele mai mari ameninţări care planează dea­su­pra economiei româneşti în 2022, pre­ţurile la raft au început deja să crească şi vor continua să o facă, iar în cu­rând consumatorii vor vedea că rămân cu tot mai puţin bani în buzu­nar, spune Cătălin Pozdarie, directorul general al retailerului de echipamente spor­tive Hervis.

„Mulţi întreabă care sunt provocările lui 2022. Cea mai mare pro­vo­care este inflaţia. Am tre­cut în mare peste criza medicală, însă nu am trecut peste urmările ei, printre care se numeră şi inflaţia. Un economist spunea că inflaţia nu este reală. Eu cred că e foarte reală, iar buzunarul românului o va simţi. Consumul va avea de suferit din cauza inflaţiei şi a creşterii preţurilor.“

Executivul român adaugă că se simte deja o creştere a preţurilor, iar asta în contextul în care şi influenţa costurilor de transport în piaţa internaţională de transfer al bunurilor a crescut enorm. De exemplu, dacă înainte de pandemie un container adus din China costa 2.000 de euro, acum costă 15.000-20.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO