♦ Preţul pentru o oră de psihoterapie este de 250-280 lei.
Ultimii ani au venit cu o presiune mai mare pe umerii oamenilor, iar problemele care ţin de viaţa emoţională şi sănătatea mintală apar din ce în ce mai des, susţine Corina Cerchez, psiholog. Din discuţiile pe care le are cu clienţii săi, burnoutul (supraîncărcarea), nivelul salarial şi costurile în creştere, dar şi relaţiile personale sunt principalele aspecte discutate în cadrul şedinţelor de psihoterapie.
„Este o presiune mai mare în ultima perioadă decât în perioada de dinainte de pandemie, are legătură cu modul de a lucra, cu schimbările care au avut loc în perioada pandemiei şi postpandemie. Avem o rezilienţă un pic mai scăzută, capacitatea de a rezolva probleme. Suntem într-adevăr foarte talentaţi şi suntem performanţi în general. Oamenii sunt foarte bine pregătiţi şi au nişte rezultate foarte bune. Psihologia poporului român, în opinia mea, nu este una care să ne pregătească pentru succes, ci pentru muncă multă“, a spus Corina Cerchez, psiholog, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Ea a precizat că munca remote, în care angajaţii nu mai vin la birou fizic, este mai comodă pentru ei, însă la nivel de productivitate se simte o diferenţă, oamenii nu mai au stabilite clar priorităţile.