♦ „Circa 62% din creditele acordate digital sunt credite de consum. Ce vedem este că digitalizarea fluxurilor de acordare de credite este în continuare foarte valabilă şi pentru reţeaua de unităţi teritoriale, adică marea majoritate a vânzărilor de produse în format digitalizat se face astăzi în reţeaua teritorială”, a explicat Gabriel Pralea de la CEC Bank în cadrul ZF Live ♦ Obiectivele strategice ale CEC Bank rămân în continuare de creştere şi de consolidare a poziţiei în top cinci bănci sistemice din România pe locul trei.
Producţia de credite către populaţie a CEC Bank, a treia cea mai mare mare bancă după active, a crescut cu 60% în primele nouă luni din 2024, iar cifrele preliminare la nivelul lunii octombrie 2024 arată o creştere de 70%, însemnând aproape o dublare a producţiei de credite ipotecare şi o creştere de 72% la creditele de consum, a spus Gabriel Pralea, directorul Direcţiei de Administrare a Reţelei de la CEC Bank, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
„În primele nouă luni de zile, producţia noastră de credite pentru populaţie a crescut cu 60%, iar cifrele preliminare la octombrie ne arată 70%, deci avem aproape o dublare a producţiei de credite ipotecare şi 72% credite de consum. Circa 62% din creditele acordate digital sunt credite de consum, Anul acesta, în primele şase luni de zile, numărul clienţilor care accesează produse la nivelul băncii, prin fluxuri digitalizate care sunt disponibile atât în online, cât şi în reţeaua de unităţi, s-a triplat”, a explicat Gabriel Pralea.
El a mai adăugat că digitalizarea fluxurilor de acordare de credite este în continuare foarte valabilă şi pentru reţeaua de unităţi teritoriale.