ZF Live

ZF Live. George Dorobanţu, director general, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: Aglomeraţia din aeroport şi zborurile anulate sau întârziate vin din lipsa de personal şi din creşterea rapidă a numărului de curse. Evaluez serviciile aeroportului la 3,5 stele, pe o scară de 1 la 5. În 2028 vom avea încă un terminal

Autor: Alexandra Matei

06.07.2022, 00:07 1012

George Dorobanţu , director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), susţine că problema aglomeraţiei din aeroport şi a zborurilor întârziate sau chiar anulate vine din lipsa de personal a companiilor aeriene, cumulată cu o creştere foarte rapidă a traficului şi a gradului încărcare.

În timpul pandemiei, multe dintre companiile aeriene au disponibilizat oameni, angajaţii s-au reorientat către alte domenii, astfel că acum, după reluarea zborurilor, lucrurile sunt mult mai greu de gestionat cu un număr mai mic de angajaţi. „Problema pe care o avem acum la nivel de activitate, referitor la aglomeraţie, este dată de creşterea foarte rapidă a zborurilor, de intensificarea lor şi a gradului de încărcare. Aveam şi înainte zboruri, dar mergeau la 50-60% grad de încărcare, acum suntem la peste 90%. În medie, avem circa 300-400 de zboruri. Anulările vin, pe de-o parte, din probleme tehnice, însă în ultima perioadă multe vin şi din lipsă de echipaj“.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO