• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7258
  • Leu / USD4.6715
ZF Live

ZF Live. Georgeta Gavriloiu, partner, Filip & Company: În piaţa eolienelor există interes şi există şi bani disponibili, atât din PNRR, cât şi din mediul privat. Din partea statului, este nevoie de un cadru legal cel puţin predictibil. Piaţa potenţială de investiţii este de 4 mld. euro

Autor: Alexandra Matei

23.05.2022, 17:00 129

♦ Pe masă sunt bani disponibili veniţi atât din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), circa 1,6 mld. euro, cât şi din sectorul privat ♦ Pentru proiecte de solar, un inters foarte mare din partea investitorilor se vede în zone precum Oltenia, Giurgiu, Banat şi Moldova, iar pentru eoliene, în zona curburii Carpaţilor, în Subcarpaţi, Prahova sau Dâmboviţa.

Piaţa de eoliene este, în prezent, la acelaşi nivel de efervescenţă pe care îl avea în perioada 2008-2009, susţine Georgeta Gavriloiu, partener în cadrul casei de avocatură Filip & Company, întrucât există  foarte multe proiecte în diferite faze de dezvoltare, cu diferite capacităţi şi un interes major atât din partea investitorilor străini, cât şi din partea investitorilor locali.

În momentul de faţă, pe masă sunt bani disponibili veniţi atât din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), circa 1,6 mi­liarde de euro, cât şi din sectorul privat. Piaţa potenţială de investiţii este de 4 mld. euro, singurul minus fiind lipsa unui cadru legal bine pus la punct, crede ea.

 

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,004
Ieri: 4.9459
Azi: 4.6715
Diferență: -0,0321
Ieri: 4.6730
Azi: 5.7258
Diferență: -0,3585
Ieri: 5.7464
Azi: 4.8931
Diferență: 0,2623
Ieri: 4.8803