ZF Live

ZF Live. Ionuţ Negoiţă, HILS Development: Vrem să păstrăm locuinţe pe stoc, pentru că în anii următori va exista un deficit în piaţă şi o creştere a cererii

Ionuţ Negoiţă, fondator şi CEO, HILS Development: Sunt toate premisele că preţurile vor creşte. Peste şapte-zece ani de acum încolo, preţurile vor fi duble.

Ionuţ Negoiţă, fondator şi CEO, HILS Development: Sunt toate premisele că preţurile vor creşte. Peste şapte-zece ani de acum încolo, preţurile vor fi duble.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

07.06.2024, 00:06 392

Ionuţ Negoiţă spune că, în prezent, piaţa rezidenţială merge bine, estimând o creştere cam de 10% faţă de anul trecut.

Piaţa rezidenţială din zona Bucu­reşti-Ilfov se va confrunta cu un deficit major de locuinţe în următorii ani, iar preţurile vor ajun­ge să fie chiar duble faţă de prezent în urmă­torul deceniu, este de părere Ionuţ Negoiţă, fondator şi CEO, HILS Development, compa­nie care a dezvoltat până acum 11.000 de apartamente în Capitală.

„Anul trecut am recepţionat peste 1.000 de locuinţe şi am vândut în jur de 800. Am vrut să avem câteva sute de locuinţe pe stoc. Anterior, făceam cam 400-500 de locuinţe pe an, iar anul trecut am ridicat ştacheta. Anul acesta vom depăşi 1.000 de locuinţe recepţionate şi vrem să vindem tot cam 800. Nu ne propunem să vin­dem, ba chiar vrem să avem pe stoc, pentru că în anii următori vor exista un deficit în piaţă şi o creştere a cererii. Deja se estimează că se vor recepţiona cam 17.000 de locuinţe anul acesta în regiunea Bucureşti-Ilfov, faţă de 21.000-22.000 anual în trecut. În anii următori, nivelul va scădea dramatic“, a spus Ionuţ Negoiţă la emisiunea online de business ZF Live.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro