♦ „Din calculele pe care le-am făcut noi şi în alte studii reiese că un şoc în salarii, adică o scădere efectivă a salariului ca urmare a creşterii taxării, este măsura care afectează cel mai mult cel economia.“
România va avea o creştere economică şi în 2025, dar aceasta va fi modestă, sub potenţial şi sub aşteptările bugetare. Măsuri precum creşterea taxelor pe muncă, majorarea bruscă a TVA-ului sau lipsa unor politici care să reducă inegalităţile riscă să frâneze şi mai mult economia, este de părerea Iulian Lolea, noul economist al asociaţiei patronale Concordia.
„Nu mă aştept ca al doilea trimestru din an să fie diferit faţă de T1, care n-a fost un trimestru grozav, deşi a fost pe plus. Grozav ar fi fost să vedem o mică accelerare faţă de anul trecut, care a fost un an foarte slab, în condiţiile în care am avut un deficit bugetar uriaş. (...) Mă aştept ca T2 să fie în linie cu T1, mai degrabă pe plus, dar un uşor plus. Pentru noi nu e satisfăcător, pentru că dacă ne uităm pe prognoza pe care a fost construit bugetul, cu siguranţă nu e bine. Bugetul a fost construit pe o creştere de 2,5%, noi nu o să avem creşterea aceasta şi trebuie să compensezi din altceva“, a spus Iulian Lolea în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Indicatorii de consum şi producţie industrială din T2 arată un ritm similar cu cel din T1, poate chiar o uşoară încetinire, dată de scăderea încrederii consumatorilor. Estimarea sa pentru întregul an: o creştere economică de maximum 1,5%.