Iulian Sorescu, partener şi expert ajutoare de stat în cadrul firmei de avocatură Kinstellar, spune că sunt două scheme de finanţare nerambursabile pentru industria alimentară şi pentru sectorul de transporturi s-ar putea deschide până la finalul anului şi pentru care există interes mare din partea companiilor.
„Sunt peste 1 miliard de euro disponibili în momentul de faţă din finanţări din Fondul pentru Modernizare şi din fonduri europene pentru două domenii, domeniul transportului şi industria alimentară. Deci sunt bani pe masă pentru care antreprenorii ar trebui să aplice în perioada următoare”, a declarat Iulian Sorescu în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Prima schemă de care a vorbit Iulian Sorescu este practic schema DR-23 Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate, derulată prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Schema se adresează atât companiilor din industria alimentară, cât şi a berii.