♦ Zona civică şi socială este foarte importantă pentru dezvoltarea unui stat. Vrem să creştem gradul de apartenenţă şi încredere în societate. Cred că asta le lipseşte foarte mult românilor
Încrederea în societate, sentimentul de apartenenţă şi implicarea civică sunt elemente esenţiale pentru dezvoltarea unei ţări, însă acestea rămân printre cele mai mari vulnerabilităţi ale României, consideră Justin Anghel, partener în cadrul ACT Legal şi preşedinte fondator al asociaţiei Cred în România.
„Problemele nu sunt doar la noi. Toată lumea îşi pune astfel de întrebări, sunt schimbări în SUA, în Ungaria, în Franţa, în Germania. Nu cred că România este un loc în care nu merită să trăieşti, cred că are foarte multe de oferit. Dacă ne raportăm doar la economii foarte puternice, poate părem în urmă. Dar dacă ne uităm în jurul nostru, România a evoluat enorm în ultimele decenii”, a spus Justin Anghel în cadrul emisiunii de business ZF Live.
El spune că România are nevoie nu doar de creştere economică, ci şi de proiecte care să îi reconecteze pe oameni cu ideea că pot contribui la schimbarea societăţii, motiv pentru care asociaţia dezvoltă iniţiative dedicate tinerilor, artiştilor şi studenţilor români din diaspora, cu scopul de a construi punţi între oportunităţile locale şi generaţiile care studiază sau lucrează în străinătate.