♦ În următoarea perioadă, ar putea avea loc tot mai multe proceduri de exit din companiile cu vechime pe piaţa locală, întrucât au trecut mai mult de 30 de ani de când antreprenoriatul a încolţit în România ♦ Principalele avantaje ale companiilor antreprenoriale din România sunt flexibilitatea şi adaptabilitatea, iar la polul opus, un dezavantaj major este lipsa de planificare pe termen lung.
Laurenţiu Stan, managing partner al companiei de consultanţă Kapital Minds, spune că în acest moment companiile româneşti sunt într-o stare de expectativă, deoarece antreprenorii români se tem de posibilele creşteri de taxe de la începutul anului viitor.
Cei mai mulţi dintre ei aşteaptă să ştie pe ce se bazează pentru a-şi face planurile pentru anii următori şi nu se încumetă să facă investiţii prea mari, care nu sunt necesare, deşi bani există.
„Companiile româneşti sunt într-o stare de expectativă. Avem an electoral şi o posibilă creştere de taxe de la începutul anului viitor. Antreprenorii aşteaptă să ştie mai sigur pe ce se bazează pentru a-şi face planurile pentru anii următori. Nu se aruncă deocamdată la investiţii prea mari care nu sunt necesare. În primul rând, ei îşi protejează businessul şi valoarea lui, încercând să reducă riscurile. Companiile au lichidităţi importante în depozitele bancare, dar aşteaptă oportunităţi de investiţie. Bilanţurile sunt pe creştere în majoritatea domeniilor, dar e important să vedem cum va fi anul următor. În aproape toate discuţiile pe care le am cu antreprenorii se pune problema creşterii taxelor“, a spus Laurenţiu Stan în timpul emisiunii zilnice de business ZF Live.