♦ „Toate celelalte componente la care s-au crescut taxele, mă refer la contribuţiile de asigurări sociale, la impozitul pe dividende, per total, pe partea de venituri curente, observăm că aproape au stagnat. Deci veniturile fiscale au crescut puţin datorită creşterii de TVA.
La un an după intrarea în vigoare a pachetului fiscal, analiza veniturilor bugetare arată că majorarea TVA a fost singura măsură care a adus încasări suplimentare la buget ca pondere în PIB, în timp ce efectele celorlalte creşteri de taxe au fost limitate, afirmă Laurian Lungu, cofondator al Consilium Policy Advisors Group. În opinia sa, dacă România vrea să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB până în 2031, accentul ar trebui mutat de la noi creşteri de taxe către reducerea fiscalităţii pe muncă şi eficientizarea cheltuielilor publice.
„În primul rând, este de remarcat faptul că deficitul bugetar a scăzut. Da, este pe o pantă descendentă, este cel mai important lucru şi nu putem minimiza acest lucru. Am avut un deficit de minus 9,3%, l-am dus la un estimat, sperăm că îl ducem la un estimat de -6% din PIB la sfârşitul acestui an. Este un efort foarte mare. Este clar că pachetul fiscal a dat anumite roade, dar întrebarea pe care ne-o punem noi este dacă structura acestui pachet fiscal şi măsurile care s-au adoptat au fost cele potrivite”, a spus Laurian Lungu în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Economistul spune că organizaţia a comparat măsurile implementate de Executiv cu un pachet alternativ de reforme fiscale propus în urmă cu un an, iar una dintre principalele concluzii este majorarea TVA a fost singura măsură fiscală care a adus venituri suplimentare la buget ca pondere în PIB.