♦ „În oraş suntem distanţi, nu ne întâlnim, sectorul de business este în nordul Bucureştiului, academiile, universităţile sunt peste tot în oraş şi există foarte puţine programe în care businessul se întâlneşte cu mediul academic“.
Între mediul academic şi cel de business există o prăpastie adâncă, iar colaborarea dintre cele două lumi rămâne limitată, susţine Lavinia Iancu, cadru didactic asociat la ASE şi SNSPA. Totuşi, fundamentul teoretic oferit de universităţi poate fi esenţial în luarea deciziilor de business, mai ales în industrii aflate în plină transformare.
„Fac business şi cercetare şi constat că între cele două lume e o mare prăpastie. La bază sunt antreprenoare, am un business de aproape şase ani şi am decis să merg la o emisiune televizată, la un pitch de idei antreprenoriale. N-am obţinut investiţia la momentul respectiv şi mi-am luat patru ani de pauză pentru un doctorat în care am început să cercetez cum aş putea eu să fac o aplicaţie funcţională astfel încât ea să fie sustenabilă şi din punct de vedere al mediului, cât şi din punctul de vedere financiar“, a spus Lavinia Iancu în cadrul emisiunii de business ZF Live. „Deşi se face cercetare academică în domenii relevante pentru mediul de afaceri, legătura dintre cele două lumi este slabă.“