Calitatea şefilor români din mediul de business local a crescut puternic în ultimii 10 ani, iar adevăraţii lideri nu se văd atunci când e linişte, când piaţa creşte, ci ies la lumină în situaţii de criză, în momentele dure, spune Mihai Stănescu, managing partner al companiei de coaching RoCoach.
„Situaţiile dure descoperă liderii. Sunt ca şmirghelul. Sunt periile de sârmă care se dau pe ceva care strălucea de mult timp, îţi lua ochii, dar trece o perie de sârmă peste şi vezi cine rămâne în urmă, în picioare. Âia sunt liderii, la orice nivel“, a declarat consultantul în cadrul emisiunii ZF Live. Într-o perioadă de linişte, în care piaţa creşte, liderii nu sunt neapărat vizibili. În opinia lui, ultimii 10 ani au adus schimbări puternice în mediul de business local, iar calitatea şefilor români a crescut brusc de la 3 la 6-7, motivul ţinând mai degrabă de nevoie, de teama că altfel rămân fără angajaţii valoroşi.