ZF Live

ZF Live. Radu Oprea, ministrul economiei: Putem dubla bugetul anual pentru programul ConstructPlus. Oamenii au venit cu 1,2 mld. euro, nevoia este foarte mare, proiectele sunt foarte bune. Nu putem să dăm toţi banii, dar putem să mergem mai mult în acest an

Radu Oprea, ministrul economiei: Ne uităm pe creşterea economică şi vedem că nu este atât de mare pe cât ar fi putut să fie pentru că investim foarte mult în proiectele de infrastructură, dar, în acelaşi timp, am importat foarte mult. De aceea este nevoie ca astăzi să investim mai mult în ConstructPlus.

Radu Oprea, ministrul economiei: Ne uităm pe creşterea economică şi vedem că nu este atât de mare pe cât ar fi putut să fie pentru că investim foarte mult în proiectele de infrastructură, dar, în acelaşi timp, am importat foarte mult. De aceea este nevoie ca astăzi să investim mai mult în ConstructPlus.

Autor: Ramona Cornea

16.11.2024, 11:29 387

„Iniţial ne-au spus toţi experţii din minister că avem voie ca alocaţia maximă în fiecare an să fie de  150 mil. euro. Am aflat ulterior că este importantă media, ceea ce ar însemna că am putea să alocăm mai multe resurse anul acesta, când avem nevoie de materiale de construcţii. Nu putem să dăm toţi banii, dar putem să mergem mai mult în acest an“.

Bugetul anual stabilit pentru programul ConstructPlus se poate suplimenta, ca urmare a unei inter­pretări mai flexibile a regulilor de alocare, susţine Radu Oprea, ministrul economiei. 

„Iniţial ne-au spus toţi experţii din minister că avem voie 150 de milioane de euro să fie alocaţia maximă în fiecare an, pentru că aşa este regulamentul european şi putem să mergem pe acest buget multianual, un buget total de 600 de milioane. Am aflat ulterior, într-o dis­cuţie cu Con­siliul Concurenţei, că este im­por­tantă me­dia, ceea ce ar însemna că am putea să alocăm mai multe resurse anul acesta, când avem nevoie de materiale de construcţii. Oamenii au venit cu 1,2 mld. euro, nevoia este foarte mare, proiectele sunt foarte bune. Nu putem să dăm toţi banii, dar putem să mergem mai mult în acest an“, a spus Radu Oprea în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Discuţiile recente cu Consiliul Concurenţei au arătat că programul poate beneficia de o medie anuală, astfel permiţând un buget mai mare pentru 2024, când cererea de materiale de construcţii este crescută. „Este un lucru pe care l-am aflat de la Consiliul Concurenţei în urmă cu două luni de zile. Încerc să rezolv acest lucru, să putem finanţa mai multe proiecte atunci când avem nevoie. Ne uităm pe creşterea economică şi vedem că nu este atât de mare pe cât ar fi putut să fie pentru că investim foarte mult în proiectele de infrastructură, dar, în acelaşi timp, am importat foarte mult. De aceea este nevoie ca astăzi să investim mai mult în ConstructPlus“, a detaliat ministrul economiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro