♦ În regiunea de sud-est a ţării, antreprenorii care dau mâna cu primarii şi şefii consiliilor judeţene pot accesa 45 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea parcurilor industriale în comun, a spus Roxana Mircea, managing partner, REI Finance Advisors, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
„În anumite regiuni, cum este sud-estul ţării, de exemplu, sunt 45 mil. euro fonduri europene şi poţi să faci parteneriat, tu, companie, cu o autoritate publică, să dezvolţi un parc industrial”, a spus Roxana Mircea, managing partner, REI Finance Advisors.
Ea a adăugat că sunt mulţi bani de investiţii în 2026, deoarece Comisia Europeană a lansat foarte multe apeluri, peste 1.000, pentru inovare şi cercetare. În ceea ce priveşte inovarea, există axe cu aplicaţii diverse, de exemplu cu senzori, şi care pot finanţa proiecte de până la 1,5 milioane de euro.
De altfel, sunt foarte multe axe de finanţare, de la cele mici, de 200-300.000 de euro, dedicate economiei sociale, până la programe regionale. În cele şase judeţe incluse în programul Tranziţie Justă există axe pentru microîntreprinderi, pentru Delta Dunării, unde se pot deschide pensiuni, sau pentru Moldova, până la axe mari. În regiunea sud-vest, sumele disponibile sunt diferite, între 500.000 şi 1 milion de euro sau chiar zeci de milioane, dacă aplicaţia se face direct la Comisia Europeană.