România începe să fie din ce în ce mai prezentă pe harta fondurilor de private equity, investitorii financiari percepând economia locală ca fiind una cu potenţial semnificativ de creştere, spune Szabolcs Nemes, managing partner la Roland Berger România.
Totuşi, în prezent, atât numărul fondurilor, cât şi valoarea investiţiilor lor sunt sub nivelul din Polonia ori din Occident.
„Dacă ne uităm la valoarea investiţiilor anuale făcute de fonduri, raportat la valoarea PIB-ului, România este undeva la 0,05%, versus 0,1% în ceea ce priveşte Europa Centrală şi de Est şi 0,5% Europa de Vest, aceasta din urmă fiind o piaţă semnificativ mai matură. E loc de creştere“, spune executivul companiei de consultanţă în management. El a fost prezent în cadrul emisiunii de business ZF Live.