ZF Live

ZF Live. Victor Negrescu, europarlamentar: Reguli noi. Investiţiile şi reformele din PNRR pot fi modificate. Dacă un jalon sau o ţintă nu se îndeplinesc, nu se mai blochează tot planul, dar se taie din bani

Autor: Răzvan Botea

25.03.2023, 10:41 410

♦ „Putem să vorbim de tăieri de la 500.000 de euro până la tăieri care pot merge la ordinul câtorva sute de milioane de euro.“

Comisia Europeană a modificat regulamentul european pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), astfel încât investiţiile şi reformele din plan vor putea fi modificate. De asemenea, până acum tot planul se bloca dacă ţintele sau jaloanele nu erau atinse la timp, însă acum se taie bani pentru neatingerea lor, iar planul merge mai departe, a explicat, în emisiunea ZF Live, europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

„Comisia Europeană a modificat regulamentele, sub presiunea inclusiv a Parla­mentului European. Pe de-o parte, permite statelor membre să revizuiască planurile de redresare şi rezilienţă, dacă statele demonstrează că a existat un impact generat de războiul din Ucraina, inflaţie sau ruperea lanţurilor de aprovizionare. Acesta este un amendament pe care eu l-am adus amendamentului şi mă bucur că a fost preluat“, a spus Negrescu la ZF Live, emisiune susţinută de Orange Business Services.

Practic, până la modificarea amintită, statele membre implementau PNRR-urile proprii după formula iniţială, negociată şi agreată cu Comisia Europeană. România a agreat PNRR cu Bruxelles-ul în guvernul Cîţu, iar la conducerea Ministerului Fondurilor Europene se afla Cristian Ghinea (USR), principalul arhitect al planului. Acum în opoziţie, USR spune că solicitările de modificare a PNRR vin pentru că guvernul actual nu vrea să facă reformele asumate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO