♦ „Săptămâna viitoare ar urma să vină decizia Comisiei Europene privind a treia cerere de plată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi ne pregătim de depunerea celei de-a patra cereri de plată“ ♦ Cererea de plată numărul trei, în valoare de 2 mld. euro, a fost depusă la final de 2023 ♦ Cea mai importantă întrebare: va reuşi România să absoarbă toate cele 29 mld. euro din PNRR?
România are un grad bun de absorbţie pe exerciţiul financiar multianual 2021-2027, a spus Victor Negrescu, europarlamentar român şi vicepreşedinte al Parlamentului European. Sumele încă nu sunt vizibile, întrucât programul 2021-2027 a debutat pentru România, în termeni practici, în 2023, când s-a încheiat extensia pentru exerciţiul financiar trecut. Cu toate acestea, spune Negrescu, sunt mai multe apeluri lansate şi contractate.
„În prezent, rata de absorbţie a fondurilor europene este destul de bună în cadrul noii programări financiare, 2021-2027, în special în ceea ce priveşte fondurile structurale. Avem numeroase apeluri de proiecte lansate, multe dintre ele câştigate şi contractate, iar acest proces este unul continuu, deşi există anumite decalaje pe anumite componente şi domenii“, a spus Victor Negrescu la ZF Live, emisiune susţinută de Orange Business.