ZF Logistica businessului

ZF Logistica Businessului, un proiect ZF & Element Industrial. Emil Ion, Mainfreight România: Am primit aprobarea de la grup să extindem depozitul din Ploieşti cu 10.000 mp. Investiţia este de 30 milioane de lei

11.10.2022, 00:05 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ „Nu putem să aşteptăm până când depozitul este gata, aşa că am început deja recrutările şi avem 15 colegi noi. Probabil vom mai avea nevoie de încă 25-30 de oameni, cu care sper să putem deja lucra până la finalul acestui an“, a spus Emil Ion.

Compania de logistică Mainfreight România, parte a grupului neozeelenadez cu acelaşi nume, derulează o investiţie de 30 de milioane de lei pentru extinderea spaţiilor de depozitare pe care le are în Ploieşti.

„Investiţia noastră cea mai mare în acest an o reprezintă extinderea depo­zi­t­ului din Ploieşti cu 10.000 de metri pă­traţi. Am primit aprobarea de la grup şi vom investi 30 de milioane de lei. Va fi gata la mijlocul anului viitor, prin august 2023. Constructorul este lo­cal, am mai colaborat şi în trecut, se numeşte Delconos.

Spaţiul suplimentar va fi folosit şi de clienţii pe care îi avem, dar şi de alţi clien­ţi noi“, a spus Emil Ion, managing di­rector la Mainfreight România, la emi­siunea online ZF Logistica businessului.

Compania a început deja recru­tarea de personal şi trainingul an­ga­jaţilor care vor lucra în noile depozite. „Nu putem să aşteptăm până când depozitul este gata, aşa că am început deja recrutările şi avem 15 colegi noi. Probabil vom mai avea nevoie de încă 25-30 de oameni, cu care sper să putem deja lucra până la finalul acestui an.“

Mainfreight România activează în domeniul transportului şi logisticii de mai bine de 30 de ani. Sediul central se află în Ploieşti, unde există 20.000 de metri pătraţi de spaţii de depozitare, în parcul industrial Ploieşti – Crângul lui Bot. Compania are, de asemenea, trei huburi în ţară de unde îşi desfăşoară activitatea de distribuţie domestică, în Cluj-Napoca, Timişoara şi Bacău.

„Suntem structuraţi în trei divizii – partea de expediţii aeriene şi maritime, partea de transport şi partea de soluţii de depozitare şi servicii cu valoare adăugată - ambalări, etichetări, servicii individualizate în funcţie de necesităţile fiecărui client. În Ploieşti oferim servicii de expediţii aeriene şi maritime, de transport şi de depozitare. Acolo avem şi 20.000 de metri pătraţi spaţii de depozitare, unde găzduim clienţi din diferite industrii. Depozitele din Cluj-Napoca, Timişoara şi Bacău au rolul de hub – noi transportăm marfa până în aceste centre, de unde este transportată cu mijloace propice pentru accesul în oraşe.“

La Ploieşti, Mainfreight România depozitează mărfuri generale, ale clienţilor din industrii precum electroIT, food, non-food, petrol şi gaze. Printre clienţi se numără Samsung, pentru care depozitează toate produsele albe, dar şi Bunge – producător de ulei, Maggi din industria alimentară şi Baker Hughes din oil&gas.

„Am încheiat anul trecut cu 138 de milioane de lei, o creştere cu 9% faţă de anul precedent. Am încercat să diversificăm paleta de clienţi. Anul acesta suntem aproximativ în aceeaşi linie. Ca urmare a investiţiilor în cele două huburi noi, de la Timişoara şi Bacău, deschise la finalul lui 2021 şi începutul lui 2022, probabil vom înregistra un minus la profit.“

Mainfreight România numără în prezent 264 de angajaţi în toată compania, pe toate diviziile, iar strict pentru depozite sunt alocaţi 114 angajaţi.

„În Europa, Mainfreight România este a treia sucursală după Olanda şi Belgia din toate punctele de vedere – ca business, ca număr de angajaţi, ca spaţii de depozitare şi complexitate. Grupul este prezent în 20 de ţări din Europa“, a mai spus Emil Ion.

Businessul Mainfreight a început în 1978 în Noua Zeelandă şi se găseşte în prezent în top trei operatori logistici din emisfera sudică.

„Ca parte dintr-un grup, folosim experienţele din celelalte ţări, avem acces mai uşor la finanţări, iar România este văzută ca o poartă de acces spre Europa.“

Mainfreight România este fosta companie Wim Bosman, un business pus pe picioare de Emil Ion, care este în prezent directorul general al companiei. Afacerea a fost fondată în România în 1992 de Emil Ion şi un asociat olandez, iar patru ani mai târziu a fost construită prima hală de depozitare, cu o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, în zona de nord a oraşului Ploieşti. În anul 2000, partenerul olandez al lui Emil Ion în acest business a vândut afacerea din România către Wim Bosman din Olanda. Doi ani mai târziu, Wim Bosman s-a retras şi toată afacerea din Europa a fost cumpărată de grupul Mainfreight, care a adăugat ca domeniu de activitate expediţiile marine în ţări ca Anglia, Germania sau Italia.

 

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Element Industrial