ZF Medical & Farma

Testul de rezistenţă pentru sistemul medical şi piaţa farma

19 iul 2021 Autor: Georgiana Mihalache

Telemedicină, digitalizare, model de lucru hibrid, adaptare sunt doar câteva dintre conceptele care au trecut de pe hârtie în viaţa concretă cu viteza luminii, „mânate” de virusul care a luat prin surprindere lumea.

Iar sistemul sanitar şi industria farmaceutică au captat toată atenţia, dar şi presiunea de a răspunde crizei sanitare astfel încât impactul să fie cât mai lin posibil.

În cazul sistemului public de sănătate, lipsa investiţiilor din ultimii ani s-a întors în pandemie ca un bumerang. Primii „loviţi” au fost medicii, care s-au luptat pentru fiecare mască în plus la debutul crizei COVID-19, neavând suficiente materiale de protecţie în faţa unui virus prea puţin cunoscut.

Au urmat pacienţii, care fie nu au mai găsit locuri în spitale în plin vârf de infectări, fie au ocolit unităţile publice, cu un risc asupra propriei sănătăţi. Românii nu au mai mers la medic, iar cifrele de la Statistică arată impactul – peste 2,8 milioane de pacienţi mai puţin în spitale în 2020 raportat la anul anterior. La orizont însă nu se întrevăd schimbări majore în sistemul public de sănătate, investiţii în spitale de la zero pentru a mai scădea presiunea pe cele vechi.

Sistemul privat de sănătate, mai flexibil decât cel de stat, a funcţionat de asemenea la o capacitate redusă, mai ales în primele două luni de pandemie. Totuşi, ulterior operatorii privaţi au recuperat pierderile şi au mers pe plus. În acelaşi timp, au introdus servicii noi – telemedicină, teste COVID, pachete de recuperare. Şi dacă în 2020 au făcut investiţii mai degrabă timide în extindere, începând cu 2021 au reluat strategia de investiţii şi lupta pentru consolidare.

Şi piaţa medicamentelor a fost afectată direct de COVID-19, de la lipsa de materie primă la debutul pandemiei, la comportamentul de consum al pacientului schimbat brusc spre ideea de prevenţie. Totuşi, România este în continuare o piaţă importantă pentru industria de medicamente, iar marii jucători continuă să ţintească spre dezvoltare, în ciuda provocărilor.

Parteneri: