„Nu circulă banii în economie. Oamenii nu au curaj să dea drumul la bani.“ Nu de puţine ori businessul „simte“ mai bine şi decât Banca Naţională indicatori macroconomici care altfel ar părea foarte arizi.
Este şi cazul unuia dintre cei mai experimentaţi oameni din turismul românesc, Carmen Pavel, acţionar la J’info Tours, o companie prezentă de 25 de ani pe piaţă.
„Avem creştere economică, anul trecut s-a văzut o revigorare a afacerilor din turism ca urmare a majorării salariilor, probabil, în sectorul public, însă preocuparea noastră este că banul nu se învârte în economie. Oamenii sunt rezervaţi să cheltuie, chiar dacă ar avea posibilitatea, iar această situaţie are consecinţe negative pentru toată lumea. Banii trebuie să circule, de-asta au fost înfiinţaţi“, a spus ieri Pavel la ZF Live.
Inginer, fost ghid ONT înainte de ’89, Carmen Pavel a învăţat businessul din mers, odată cu primele autocare trimise în Turcia. Astăzi este în stare să îţi povestească zeci de minute despre greşelile strategice ale companiilor cu capital autohton care îşi extind activitatea, după opinia sa, în prea multe linii de business de tip „ciorchine“ şi apelează prea puţin la outsourcing, aşa cum face, a dat ea exemplu, compania aeriană low-cost EasyJet.
Business învăţat din mers, dar indicatorii macro sunt bine percepuţi. Datele Băncii Naţionale arată că viteza de rotaţie a banilor, calculată ca raport între PIB-ul nominal şi masa monetară în sens larg, a scăzut în economia românească în 2014 la 2,5, faţă de 2,7 în anul anterior.
Cu alte cuvinte, degeaba Banca Naţională a încercat să injecteze mai mulţi bani în economie, micşorând dobânda de politică monetară şi eliberând rezervele minime obligatorii, că PIB-ul a avut o creştere mai redusă decât a masei monetare.
Viteza de rotaţie a banilor înseamnă practic de câte ori rulează masa monetară în economie pentru a produce cantitate de bunuri şi servicii anuală. Astfel România începe să sufere şi ea, în mod cu totul prematur, de tarele economiei dezvoltate, care de 4-5 ani injectează mii de miliarde de dolari şi euro în economie, obţinând însă rate de creştere apropiate de zero sau chiar rămânând în recesiune, ca în cazul Japoniei în anii ’90.
Nu avem voie să avem astfel de simptome într-o ţară unde jumătate de populaţie este rurală, unde numărăm doar 600 de kilometri de autostradă, faţă de 3.000 de kilometri în Polonia, unde avem de făcut spitale, şcoli şi în general de inventat şi reconstruit aproape totul.
Nicio filarmonică nouă în ultimii 25 de ani, nicio sală de concert în Bucureşti, nicio sală polivalentă, niciun pod nou peste Dunăre, nicio cale ferată rapidă între două oraşe importante ale ţării.
Este o dramă să ai bani băltind şi gropi în asfalt sau cea mai redusă reţea de gaze, de apă şi canalizare din Uniunea Europeană raportat la suprafaţă şi la mia de locuitori.
Doamna Carmen Pavel a intuit bine. Oamenii de afaceri ezită să se arunce la cheltuieli care altădată li se păreau standard pentru că le e teamă. Le e teamă nu de o criză economică, pe care au depăşit-o în anii 2008-2010, ci le este teamă pentru că nu văd conturându-se în viitor un proiect de ţară.
Entuziasmul anilor 2000, când economia creştea cu 6-7% pe an - este adevărat, pe baza finanţărilor din străinătate -, lipseşte. Deşi parametrii macro sunt cei mai buni din istoria ţării - din punctul de vedere al inflaţiei, al datoriei publice, al deficitului de cont curent, al deprecierii leului şi al deficitului bugetar, respectăm deja condiţiile de la Maastricht - al şaselea parametru, şi poate cel mai important, şi anume încrederea, lipseşte.
Businessul are nevoie de o eliberare, de mesaje de continuitate şi, de ce nu, de solidaritate. Care însă, din păcate, lipsesc. Oamenii de afaceri români nu au învăţat - sau abia învaţă - că prin cooperare, prin polizarea orgoliilor şi prin asumarea unor obiective comune ar putea obţine mult mai mult decât prin acţiuni singulare, oricât de eroice şi puternice ar fi.
Ajunşi astăzi la greu, de aceeaşi parte a baricadei, poate că îşi dau seama că ostilităţile create deseori în mod gratuit i-au slăbit mai mult decât i-au întărit.
Nu este simplu să pui pe piaţă un produs, un serviciu, să te zbaţi zi şi noapte să convingi clienţii că merită. Este un efort uriaş, iar societatea românească din păcate este în ultimii ani martora unui atac nedrept nu la adresa libertăţii de a întreprinde, ci la credibilitatea întreprinzătorului.
Cu orice risc aceasta trebuie protejată, pentru că altfel România va fi un simplu câmp de manevră care pune la dispoziţie doar forţă de muncă, mai mult sau mai puţin calificată, mercenari în armate străine.
Banii nu circulă. Banii stau pentru că oamenii se tem. Nicio politică monetară nu poate alunga teama.
