ZF News

Campionii din energie, rezultate mixte: Petrom -56% la profit, Romgaz +44%

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Roxana Petrescu, Radu Bostan

20.02.2015, 00:08 1679

Cele două companii mari de petrol şi gaze au raportat cumulat un profit de 3,5 miliarde de lei.

Cele mai mari companii de hidrocarburi pe care le are România, Petrom şi Romgaz, au anunţat rezultate diametral opuse, dar bursa a reacţionat la fel: scădere pe linie pentru campionii energiei. Investitorii au penalizat astfel scăderea rezultatelor şi situaţia delicată a pieţei în cazul  Petrom şi lipsa de perspective în cazul Romgaz.

Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale, a deschis cea mai fierbinte zi a rezultatelor din 2014, postând la ora 8 dimineaţa un profit net record, de 1,4 miliarde de lei (315 mil. euro), cu 44% mai mare comparativ cu 2013. Afacerile companiei au crescut şi ele cu 15%, până la 4,49 miliarde de lei (circa 1 mld. euro).

Factorii esenţiali care au contribuit la aceste rezultate record au fost scumpirea gazelor din producţia internă ca urmare a aplicării calendarului de liberalizare şi costuri mai mici ca urmare a diminuării vânzărilor de gaze din import. Compania a mai precizat în datele preliminare că vânzările de gaze în volume au crescut uşor anul trecut, în ciuda scăderii pieţei, în timp ce producţia de energie electrică la centrala de la Iernut s-a majorat cu aproape 57%.

WikiZF: Profilul companiei Romgaz

În ciuda acestui record, investitorii de pe bursă au reacţionat negativ, acţiunile Romgaz fiind în scădere ieri cu 0,6%.

„Profitul este bun, însă nu atât de sustenabil pe termen lung pentru că Romgaz nu a investit în explorare“, spune Adriana Marin, analist-şef al Ipopema Securities. Pe de altă parte însă, producţia Romgaz a avut anul trecut o creştere marginală de 0,23%.

La jumătate de oră după rezultatul Romgaz, la 8:30, Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, şi-a anunţat rezultatele. După ce în 2013 Petrom a scris istorie fiind prima firmă din România care a ajuns la un profit net record de peste un miliard de euro, în 2014 lucrurile s-au schimbat radical.

Petrom a terminat anul cu vânzări de 21,5 miliarde de lei (4,8 miliarde de euro), cu 11% mai mici decât în 2013, şi cu un profit de 2,1 miliarde de lei (472 milioane de euro), în scădere cu 56%.

WikiZF: Profilul companiei Petrom

„În 2014 am avut o dinamică a pieţei foarte specială pentru noi. Prima jumătate a anului a fost bună, dar a doua a fost marcată în primul rând de scăderea preţului petrolului. În România cererea a continuat să scadă pe partea de gaze şi carburanţi, dar o mare componentă în rezultatele noastre a fost reprezentată de deprecierea activelor“, a explicat Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom.

Performanţele slabe ale centralei de la Brazi, deprecierea stocurilor de produse petroliere pe fondul prăbuşirii barilului de ţiţei, eşecul proiectelor de redezvoltare din Kazahstan, toate s-au constituit în elemente speciale care au atacat rezultatul net al companiei.

Vânzările de gaze şi produse petroliere au scăzut, iar producţia de energie de la Brazi a fost la jumătate faţă de 2013. În plus, perspectivele pentru 2015 nu sunt bune, reprezentanţii Petrom anunţând deja tăierea bugetului de investiţii cu 20-35%.

În concluzie, şi acţiunile companiei au încheiat ziua de tranzacţionare cu un minus de 2%.

Statul român mai are 20% din Petrom şi controlează 70% din Romgaz.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
ZF Digital Summit 2024