Un muncitor din România are un salariu de bază de 8,75 ori mai mic decât al unui şef, în timp ce în state precum Canada, Germania sau Olanda muncitorii câştigă de până la de trei ori mai puţin decât managerii lor, arată o analiză a ZF făcută pe baza informaţiilor furnizate de compania de consultanţă în management Hay Group România. În Japonia, Franţa sau SUA un muncitor are un salariu de trei sau patru ori mai mic decât un şef.
Situaţia se explică, pe de-o parte, şi ca urmare a nivelului redus al salariului minim obţinut de angajaţii români prin comparaţie cu cel al altor angajaţi din Europa, explică Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group.
„Diferenţele nu sunt date neapărat de un nivel salarial ridicat al managerilor, cât de nivelul salariilor de bază oferite angajaţilor cu calificări profesionale. Spre exemplu, dacă în România un operator de introducere date câştigă 1.000 de lei (225 euro) pe lună, pentru un post similar în altă ţară din vestul Europei se poate obţine 1.500 de euro“, a spus Mihaela Lupu.
Într-adevăr, cu un salariu minim de 220 de euro (975 de lei) brut pe lună, România se află pe ultimele locuri din Europa din acest punct de vedere, în timp ce în Franţa salariul minim este de 1.445 de euro pe lună, în Germania este de 1.360 de euro pe lună, iar în Polonia este de 400 de euro, potrivit datelor Eurostat. „Eliminarea contractelor colective de muncă din 2011, contracte care prevedeau un raport salarial de 1 la 6 sau de 1 la 8, a făcut ca discrepanţele salariale ale angajaţilor din România să se accentueze. Aşa s-a ajuns în situaţia în care majoritatea angajaţilor români să câştige la nivelul salariului minim pe economie, iar astăzi, grosso modo, avem un salariu minim în plată de 220 de euro şi un salariu maxim de 24.000 de euro (exceptând angajaţii pe poziţii de CEO, a căror remunerare depinde de performanţa companiei), deci raportul dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu aflat în plată depăşeşte 1 la 100“, a spus Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale „Cartel Alfa“.
El a amintit şi de faptul că începând cu anul 2011 nu mai există obligativitatea acordării unui salariu minim de două ori mai mare pentru absolvenţii de studii superioare, ceea ce a condus la situaţia în care un medic stagiar să câştige „cât o femeie de serviciu“, dincolo de evaziunea fiscală care se face ca urmare a acestei prevederi legislative, prin plata „la gri“ a diferenţelor de salarii.
„În plus, propunerile de modificare a Codului fiscal favorizează adâncirea acestor discrepanţe, pentru că reducerile de impozite îi avantajează pe cei cu venituri mari. Degeaba avem creştere economică dacă beneficiile aduse de această creştere nu se reflectă în buzunarele majorităţii angajaţilor. PIB-ul creşte, în timp ce ponderea masei salariale în PIB scade“, a mai spus Hossu.
În opinia profesorului Bogdan Murgescu de la Facultatea de istorie a Universităţii din Bucureşti, România a avut o tradiţie de „nepăsare faţă de cei mai vulnerabili cetăţeni din punct de vedere economic“ în ultimii 25 de ani. „În ceea ce priveşte condiţiile de negociere salarială, sunt puţin sceptic că se poate găsi o soluţie pentru creşterea salariilor mici, pentru că poziţia salariaţilor a fost şi încă este foarte slabă în negocieri, iar sindicatele sunt de multă vreme reprezentantele unei aristrocraţii a angajaţilor. Pe de altă parte, la noi nu există corecţie fiscală pentru reducerea discrepanţelor salariale, iar cota unică aplicată pentru salarii, dar şi pentru alte venituri în afară de cele salariale este o dovadă a acestui lucru. Indiferent dacă am avut guvern de dreapta sau de stânga, nu a existat o politică de echitate socială, iar astăzi suntem în situaţia paradoxală în care stânga politică vrea scăderea impozitelor“, a spus profesorul Murgescu.
El a adăugat totuşi că nici „cei mai amărâţi dintre concetăţenii noştri“ nu au capacitatea de organizare pentru a negocia în aşa fel încât să ajungă să câştige venituri mai mari. Statisticile Hay Group arată că situaţia la nivel global arată că un muncitor câştigă de 8,4 ori mai puţin decât şefii, însă în state precum China, India sau chiar Ucraina diferenţele sunt mult mai mari, având în vedere că salariile managerilor sunt de peste 11 ori mai mari decât cele ale muncitorilor. O cauză a acestei situaţii o reprezintă şi istoria pieţei muncii din aceste state, explică Roxana Tesiu, HR head pe Europa al diviziei de BPO în cadrul furnizorului indian de servicii de IT, soluţii de externalizare şi consultanţă Wipro Technologies.
„O explicaţie pentru aceste diferenţe o reprezintă atât disponibilitatea mai mare de forţă de muncă în state precum India sau China, dar şi istoria acestor state. Spre exemplu, muncitorii din Asia nu au atât de multă experienţă în ceea ce priveşte negocierea salariilor prin comparaţie cu cei din Europa de Est, iar cei din statele Europei de Est nu au experienţa celor din Vest. Acest lucru se vede şi în sistemele de asistenţă socială, pentru că nivelul indemnizaţiei de şomaj este diferit în Franţa faţă de cel din România, pentru că există mult mai mulţi ani de negocieri în spate“, a spus Tesiu.
Comparaţia făcută de experţii de la Hay Group ia în calcul date pentru fiecare ţară în parte, iar metodologia este comparabilă, având în vedere că s-a calculat proporţia dintre salariul de bază al poziţiilor de nivel 20 (conform metodologiei Hay Group de analiză a posturilor) şi cel al poziţiilor de nivel 10 (conform aceleiaşi metodologii a Hay Group).
Calculul reprezintă raportul dintre poziţiile de management în general (de la şefi de department până la directori generali, în funcţie de dimensiunea companiei şi a echipei coordonate) versus poziţii cu calificări profesionale (tehnicieni, operatori etc.).
Pentru stabilirea acestui raport salarial între şefi şi muncitori din România s-au luat în calcul informaţiile din cadrul a 254 de companii care au împreună peste 190.000 de salariaţi.
