ZF News

Magnatul rus care a intrat în acţionariatul CA Immo vrea o felie şi din Immofinanz, cel mai mare proprietar de birouri din România

Magnatul rus care a intrat în acţionariatul CA Immo...

Autor: Cristi Moga

25.02.2015, 11:23 699

Oligarhul rus Boris Mints, proprietar al grupului O1, care a cumpărat recent o participaţie de 26% în compania austriacă CA Immo, este pe punctul de a intrat şi în acţionariatul Immofinanz, un alt grup din Austria cu o prezenţă puternică la nivel local.

În timp ce CA Immo deţine în Bucureşti un portofoliu de birouri de peste 100.000 de metri pătraţi, Immofinanz este cel mai mare proprietar de birouri, având clădiri cu o suprafaţă de peste 200.000 de metri pătraţi. Practic, cei doi investitori austrieci controlează aproape 15% din stocul de birouri moderne din Bucureşti, estimat la circa 2,2 milioane de metri pătraţi. În plus, Immofinanz deţine şi centrele comerciale Polus Cluj, Maritimo Constanţa, Piteşti Mall şi Gold Plaza Baia Mare, precum şi dezvoltatorul rezidenţial Adama şi un portofoliu important de terenrui.

Publicaţia austriacă Die Presse scrie ca grupul controlat de Mints i-a contactat încă din toamna anului trecut pe acţionarii Immofinanz pentru a le face oferte de achiziţie.

În urma acestui articol, reprezentanţii CA Immo şi ai grupului O1 au confirmat că iau în calcul achiziţia unui pachet minoritar, de circa 15%, din acţiunile Immofinanz, o eventuală tranzacţie depinzând de acordul autorităţilor antitrust şi de condiţiile de piaţă de la momentul achiziţiei. La o capitalizare de 3 miliarde de euro, achiziţia unui pachet de 15% din Immofinanz ar reprezenta o tranzacţie de circa 450 de milioane de euro.

Potrivit topului publicaţiei Forbes, averea lui Boris Mints este estimată la 1,6 miliarde de dolari, în timp ce grupul O1 pe care îl controlează este unul dintre cei mai mari proprietari de birouri din Moscova, cu un portofoliu evaluat la 4 miliarde de euro.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO