Diana Dodu, managing partner al Open Education: În 2008 m-am confruntat cu un mare scepticism, multă lume nu voia să facă nimic. Dacă sunam în septembrie, spuneau că se gândesc să facă traininguri abia în mai la anul. Deci, de atunci am evoluat foarte tare, companiile investesc în continuare în traininguri de limbi străine.
Cei mai mari „cumpărători“ de cursuri de limbi străine pentru angajaţi de la debutul crizei şi până în prezent au fost companiile din industria auto, cea farma şi din industria petrolieră, susţine Diana Dodu, 38 de ani, managing partner al furnizorului de traininguri de limbă străină pentru zona corporate Open Education.
Acestea sunt, de altfel, industriile care şi în criză au reuşit să menţină printre cele mai mari salarii din economie, să atragă noi investiţii în România sau să le extindă pe cele prezente şi, prin urmare, să recruteze sute sau mii de oameni. Multe dintre companiile din aceste sectoare de activitate sunt deţinute de grupuri cu acţionariat străin însă, ceea ce înseamnă că subsidiarele din România au, cel puţin în funcţiile importante, străini care au nevoie să ştie limba română sau sute şi mii de angajaţi care trebuie să vorbească limba officială a companiei.
Diana Dodu a înfiinţat compania chiar în anul în care piaţa locală a cunoscut criza economică globală şi după un rebranding, o schimbare de parteneriat şi o fuziune a două centre de limbi străine, antreprenoarea împreună cu alţi trei acţionari (Mihai Dodu, Andrei Samit şi Diana Ungureanu) au ajuns la afaceri de 300.000 de euro anul trecut cu brandul Open Education.