ZF News

Paul Donovan, economist şef al UBS: Schimbările care vor avea loc în următorii zece ani vor afecta România. Viitorii reprezentanţi ai forţei de muncă trebuie să înveţe cum să se adapteze într-o lume în continuă schimbare

Paul Donovan, economist şef al UBS: Schimbările care...

Autor: Corina Zamfir

24.11.2016, 22:16 2327

Singura şi cea mai importantă caracteristică a succesului în domeniul economic în viziunea lui Paul Donovan, economist şef al celei mai mari bănci elveţiene, UBS, este capacitatea forţei de muncă de a fi flexibilă. “Dacă nu eşti flexibil, nu te vei adapta schimbărilor radicale care vor veni”, spune Paul Donovan prezent la Gala ZF 2016.

Econimia se va confrunta cu schimbări dramatice care vor afecta atât Uniunea Europeană, cât şi România ca fiind o parte importantă a acesteia. „Schimbările pe care le vedem au fost numite ‚Cea de-a patra revoluţie industrială’. Când are loc o revoluţie, societatea se schimbă. Se schimbă modul în care lucrăm, unde lucrăm şi asta va zdruncina ceea ce se va întămpla în Europa pe parcursul următorilor zece ani”, afirmă Paul Donovan.

În viziunea economistului, pentru a avea succes, România trebuie să se concentreze asupra investiţiilor în educaţie, în dezvoltarea abilităţilor forţei de muncă. Chiar dacă România se află printre ţările cu cel mai mic cost al forţei de muncă, asta nu garantează neapărat un succes. Paul Donovan susţine că roboţii vor lua treptat locul forţei de muncă umane din fabrici şi birouri.

Însă ceea ce subliniază economistul este faptul că dezvoltarea tehnologiei, creşterile din domeniul roboticii şi instrumente precum imprimanta 3D vor contrbui uşor, uşor la reducerea numărului tranzaţiilor necesare, încurajându-se astfel producţia la nivel local.

Dezvoltarea comunicaţiilor şi a tehnologiei determină schimbări în ceea ce priveşte tranzacţiile care se fac la nivel global. „Singurul lucru care cred că îmi oferă o mică speranţă este că tranzacţiile vor deveni mai puţin relevante în viitor”, spune Paul Donovan.

Inflaţia în sine nu este un lucru negativ, atâta timp cât este bine controlată şi nu există incertitudini uriaşe în priviţa sa. În schimb, idea că ne confruntăm cu o deflaţie nu are niciun sens pentru Paul Donovan. “Cred că singurul lucru care menţine inflaţia scăzută este petrolul”, adaugă acesta.

Dacă costul unei ţări de a intra în Uniunea Europeană este unul relativ mic, costul de ieşire este unul uriaş, poate chiar dramatic, susţine economistul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO