ZF News

Percheziţii într-un dosar de bancrută frauduloasă, printre cei vizaţi fiind şi omul de afaceri Dumitru Bucşaru

Percheziţii într-un dosar de bancrută frauduloasă,...

Autor: Andrei Dumitrescu

05.03.2015, 09:46 1100

Percheziţiile au loc în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Giurgiu, la locuinţele suspecţilor şi la societăţile comerciale a trei persoane, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov.

Şase persoane suspectate de bancrută frauduloasă şi distrugere vor fi duse la audieri.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre persoanele vizate de anchetatori este şi omul de afaceri Dumitru Bucşaru, fostul patron al clubului Unirea Urziceni, un apropiat al lui Traian Băsescu şi al Elenei Udrea. Anchetatorii au descins şi în Complexul Imobiliar Green City.

Dumitru Bucşaru este suspectat şi de distrugere, întrucât după intrarea în insolvenţă a societăţii Green City, controlată de omul de afaceri, acesta ar fi luat din apartamentele din complexul imobiliar, care erau utilate complet, mobila şi centralele termice, pentru a nu le preda lichidatorului juridicar, au spus sursele din rândul anchetatorilor.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013-2014, persoanele în cauză ar fi contractat un credit bancar, în valoare de 30.000.000 de euro, pentru construirea unui complex de locuinţe în localitatea 1 Decembrie, judeţul Ilfov, iar după ce au intrat în insolvenţă, ar fi înstrăinat activele, prezentând evidenţe contabile nereale lichidatorului judiciar", a precizat IPJ Ilfov.

Prejudiciul produs în acest mod a fost estimat, până în prezent, la 1,5 milioane de lei.

Percheziţiile sunt făcute de 65 de poliţişti de la IPJ Ilfov, sub coordonarea Parchetului Judecătoriei Cornetu.

Green City este un ansamblu rezidenţial dezvoltat pe un teren de 120 de hectare, dintre care 24 de hectare sunt ocupate de pădure şi spaţii verzi. Complexul cuprinde case formate din parter şi un etaj, cu suprafeţe utile de 118 metri pătraţi şi 110 metri pătraţi de curte, având preţuri pornind de la 120.000 de euro (TVA inclusă) pentru casele cu finisaje "basic" (fără faianţă şi gresie în băi sau parchet laminat în living, dormitoare şi pe holul de la etaj) şi de 136.000 de euro (TVA inclusă) pentru vilele cu finisaje "standard +". În cadrul proiectului au fost dezvoltate şi un supermarket, o grădiniţă de stat, cabinet medical şi stomatologic, farmacie, restaurant şi locuri de joacă pentru copii.

Green City Construct este controlată de Dumitru Bucşaru şi de fiica acestuia, Iuliana Zenaida Bucşaru, prin intermediul firmelor Valahorum, Perfect City şi Comaico, potrivit datelor din 2011 de la Registrul Comerţului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO