ZF News

Percheziţii la UMF Bucureşti, într-un dosar privind atribuirea ilegală a unor contracte

Percheziţii la UMF Bucureşti, într-un dosar privind...

Autor: Andrei Dumitrescu

24.03.2015, 09:49 412

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) arată, într-un comunicat de presă, că au loc 31 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, din Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Dâmboviţa, într-o cauză penală în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, luare de mită şi dare de mită.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii fac percheziţii şi la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, iar ceretările vizează modul de atribuire a unor contracte de achiziţii publice.

"Din probele administrate în cauză a rezultat că persoane aflate la conducerea unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti au atribuit contracte de achiziţie publică, cu încălcarea cadrului legislativ care reglementează sistemul achiziţiilor publice, unor societăţi comerciale deţinute sau controlate de oameni de afaceri aflaţi în cercul lor relaţional", a precizat PICCJ.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, şase persoane pe numele cărora au fost emise mandate de aducere urmează să fie duse la audieri.

Printre persoanele vizate în anchetă ar fi şi directorul general administrativ de la UMF Bucureşti, Dan Pahoni, suspectat că ar fi solicitat comisioane pentru contracte de achiziţii încheiate de UMF cu societăţi comerciale, au mai spus sursele judiciare citate.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO