Alina Vîlcu, arhitect Piano Terra şi co-founder Inside Academy, povesteşte despre rolul televizorului în viaţa de zi cu zi şi despre inovaţiile Samsung în domeniu.
De curând, Samsung a lansat noua gamă de televizoare QLED şi, invitată fiind la evenimentul de lansare, m-am minunat de evoluţia tehnologiei, de felul în care televizorul devine un obiect de design, şi nu numai unul „casnic“, şi am rămas cumva suspendată într-o stare de reflecţie asupra rolului televizorului în ceea ce ne place să numim acasă. Şi spun acasă, pentru că nu mă refer numai la spaţiul fizic al casei, care este limitativ, ci la tot ce înseamnă acasă - amintiri, experienţe, speranţe, poveşti de familie. În ceea ce mă priveşte, mă raportez la acasă cu un dublu rol - cel de locuitor al casei şi cel de designer.
Am crescut cu televizorul alb-negru, iar apariţia celui color a fost un moment care mi-a marcat copilăria şi asociez temporal asta cu multe experienţe pozitive. Acum că scriu despre asta, simt mirosul copilăriei, magia primelor momente în care cutia neagră din sufragerie avea culori..., ritualurile asociate cu asta. Viaţa s-a schimbat în jurul meu, eu m-am schimbat, am trecut profesional şi personal prin diferite etape, însă, acum că mă uit în urmă, realizez că televizorul a fost mereu o constantă. Este elementul în jurul căruia s-au întâmplat multe momente fericite: ne-am adunat cu familia, am adormit singură pe canapea sau a fost primul lucru cu care mi-am început ziua. Culmea ironiei, am ajuns de câţiva ani şi eu la televizor, la emisiunea Visuri la Cheie. O perioadă nu am îndrăznit să mai deschid televizorul, fugeam cumva de posibila întâlnire cu mine, însă de curând living-ul meu prinde viaţă.
Trebuie să fiu însă sinceră: am o relaţie de love/hate cu televizorul. În interiorul meu sunt speriată de tehnologie, tânjesc după lucruri simple şi contact uman. Pe de altă parte, ca designer, televizorul mă provoacă mereu, pentru că la fiecare casă pe care o proiectăm şi interior pe care îl amenajăm, zona TV este cea mai dificilă. Mai ales că, pentru majoritatea clienţilor, zona TV este cea mai importantă a casei.
Dar iubesc televizorul pentru că, într-un fel ironic şi contraintuitiv (pentru că este un ecran colectiv şi nu unul solo, ca telefonul), aduce oamenii împreună. Ne aşază în jurul lui şi avem cu toţii un punct focal comun, de unde se nasc interacţiuni, opinii şi poveşti în familie sau cu prietenii.
Televizorul este locul prin care lumea din exterior intră la noi în casă, fie că este vorba de informaţii, fie că este vorba de poveşti, de artă cinematografică sau pur şi simplu de „entertainment“. Şi cred că acest moment în care ne conectăm cu lumea exterioară merită să fie onorat. Merită să fie tratat cu conştienţă, cu prezenţă, ca un ritual. De aceea ţin foarte mult ca experienţa uitatului la TV să fie una valoroasă, de la felul în care este gândit spaţiul, până la modul în care este redată imaginea sau sunetul. Astea sunt genul de experienţe care ne ţin în prezent. Acesta este unul dintre motivele pentru care militez pentru a poziţiona mai degrabă un unic televizor într-o casă, care să fie de o calitate bună şi pus într-un context potrivit, versus a avea mai multe ecrane poziţionate în bucătărie, living, dormitor sau chiar baie. Mai ales că, atunci când ai un singur televizor, sunt şanse ca membrii familiei să stea împreună, şi nu fiecare la ecranul lui. Televizorul este şi trebuie să rămână un loc a experienţelor. Oricât de versatil şi multifuncţional devine spaţiul unei case, anumite repere rămân stabile - locul de luat masa, patul şi zona TV. Avem nevoie de aceste repere pentru a ne simţi ancoraţi, relaxaţi şi regeneraţi. În sfera mea personală, de exemplu, niciodată nu voi mânca în zona TV sau nu mă voi uita la TV în pat. Pentru că genul acesta de amestec de activităţi estompează gustul fiecăreia dintre ele.
Ca designer, atunci când gândesc spaţiile unei case, îmi place ca zona de living să poată acomoda mai multe tipuri de activităţi - de la uitatul la TV, la conversaţii cu prietenii în jurul unui şemineu sau chiar activităţi singulare - cum ar fi un colţ de citit. Pentru asta avem nevoie de mai multe puncte focale, în jurul cărora se coaguleaza oamenii - TV, şemineu, o masă pentru board games sau chiar o fereastră ce direcţionează privirea către o perspectivă exterioară interesantă. Am fugit întotdeauna de modul „clişeu“ prin care integrăm televizorul în living - o comodă media peste care este poziţionat un TV. Cumva mi se pare că viaţa noastră are nevoie de mai multă complexitate, de mai multă spontaneitate şi creativitate. Pe de altă parte, recunosc că nu sunt nici adepta modului de a poziţiona televizorul pe perete, cumva suspendat între comoda media şi tavan. Mi se pare o altă încercare cumva nereuşită de a integra un obiect care îşi are firescul lui în toată dinamica locuirii. Caut întotdeauna să pun în valoare televizorul ca obiect, să nu încerc să îl ascund şi mai ales să gândesc spaţii care să fie în linie cu felul în care tehnologia evoluează. De exemplu, poate nu mai ai nevoie de clasica comodă media cu adâncimea de 35cm sub TV, dacă ai un TV smart. Sunt feluri în care mobila a fost gândită pentru a acomoda obiecte care acum s-au micşorat sau chiar au devenit redundante. Cum ar fi DVD playerul.
Mă întorc aici la Samsung şi la lansarea noii game, căci, recunosc că m-au fermecat cele două modele - The Serif şi The Frame. M-au fermecat pentru că vin cu o rezolvare „out of the box“ a provocării integrării acestui membru al familiei - televizorul.
Ştiu, mulţi dintre designeri adoptă un mod de integrare a televizorului prin ascunderea lui, să spunem în spatele unor panouri glisante sau prin „mimetizarea“ acestuia într-o bibliotecă cu cărţi şi alte obiecte. Însă, tendinţele actuale din designul interior ne conduc către o abordare mai organică, mai sinceră şi mai boemă a caselor. Pe scurt, lăsăm la o parte reguli stricte şi norme şi îndrăznim să combinăm tot felul de obiecte şi stiluri, sub sloganul „orice se potriveşte, atâta timp cât are o poveste cu semnificaţie“. Astfel, vom întâlni în interioarele contemporane un mix de mobilă „built-in“ cu obiecte simplu rezemate pe pardoseală, texturi din zona glam (cum ar fi alama) cu cele foarte casual (fibre naturale, gen bambus) şi în principiu orice obiect care are o valoare personală îşi va găsi locul firesc în amenajare. Pe lângă reperele care rămân fixe, despre care spuneam mai sus (cum ar fi locul de luat masa, cel de dormit şi zona TV), stilul de viaţă în continuă schimbare necesită un spaţiu adaptiv. Un spaţiu care să suporte mici ajustări, cum ar fi acomodarea unui mic colţ de lucru în zona de zi sau a unui mic spaţiu de citit pe balcon. Mai este şi nevoia firească a noastră de schimbare, de a explora spaţii noi - şi astfel salut mai ales piesa de design numită The Serif care, prin faptul de a fi „freestanding“, poate fi mutată în diferite locuri din cameră şi astfel putem configura noi spaţii.
Pe de altă parte, şi The Frame vine cu o abordare similară, deşi rezolvarea este aparent diferită: televizorul rămâne pe loc, însă prin schimbarea layout-ului de pe ecran, se modifică percepţia vizuală asupra spaţiului.
Revin la The Serif, clar preferatul meu. Sigur, poate sunt subiectivă, şi îi dau extra apreciere pentru că designul le aparţine fraţilor Bouroullec, repere pentru mine în ceea ce priveşte designul de mobilier şi obiect. Îmi place proporţia dintre corpul televizorului (intenţionat voluminos) şi picioarele foarte subţiri şi elegante. Îmi place că descoperi, atunci când te uiţi din lateral, cheia conceptului de design, şi anume litera I a fontului Serif. Care îşi are originea în antichitatea română, în care literele erau gravate în piatră. Iată, asta este ceea ce numesc valoare, acea poveste care transformă un obiect simplu într-un obiect de design. Şi detaliile fac diferenţa şi îmi place în mod special faptul că alimentarea coboară printr-unul dintre picioare şi apoi face vizibilă cât mai puţină cantitate de cablu. Deşi, trebuie să mărturisesc că nu mă deranjează deloc nici chiar 2 metri de cablu aparent pe pardoseală, cumva intră în această poveste boho în care îşi găseşte locul The Serif. Un interior care se poate reinventa oricând, casual şi understated.
Sigur, The Frame este potrivit pentru un interior stabil, în care toate obiectele îşi au locul lor fix. L-aş vedea cumva integrat firesc într-un spaţiu eclectic, contemporan sau chiar glam. De fapt, mergând mai departe în încercarea mea de a eluda clişeul televizorului poziţionat pe perete, aş gândi o instalaţie de artă care să îl includă şi pe el. Cumva simt un întreg perete dezgolit de mobilă, însă acoperit de vizualuri şi cred că putem depăşi condiţionarea mentală cum că în jurul televizorului ar trebui să fie o zonă cât mai neutră pentru a avea vizibiliate bună. Dimpotrivă, aş spune că putem transforma tot peretele media într-un spaţiu cu o complexitate vizuală care să ne stimuleze creativitatea.
Clar, mica mea reflecţie se închide cu o concluzie foarte clară - pe The Serif l-aş lua pentru mine acasă. Ca designer însă, mi-ar fi foarte greu să mă decid pentru care să optez. Gamă asta nouă de la Samsung ne scoate pe noi, designerii, din zona de neutralitate, în care alegerea televizorului nu intră în zona noastră, fiind strict dictată de preferinţe personale. Ceea ce nu este neapărat rău, sigur, este o decizie în plus de luat, însă mă bucur avem între ce alege.
Articol susţinut de Samsung
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
