ZF News

ZF TOP TRANZACŢII: Actorii din spatele celor mai mari deal-uri stau la aceeaşi masă

La ediţia din 2014 au participat peste 100 de oameni. Foto: Marius Dumbrăveanu

La ediţia din 2014 au participat peste 100 de oameni. Foto: Marius Dumbrăveanu

Autor: Ioana David

07.03.2015, 15:56 516

Cei care au îndrăznit şi au cumpărat companii, dar şi cei care au ieşit din afaceri, consultanţii lor, avocaţii, fondurile de investiţii sau antreprenorii care caută oportunităţi de investiţii se întâlnesc la evenimentul ZF TOP TRANZACŢII, care va avea loc pe 31 martie în Bucureşti.

Care au fost cele mai mari tranzacţii din 2014 şi din primele luni ale acestui an din România şi din Europa, cum s-a transformat piaţa de M&A (mergers & acquisitions, fuziuni şi achiziţii) în ultimii 15 ani, încotro se îndreaptă acest sector, cât de interesate mai sunt fondurile de investiţii de România, care sunt cele mai efervescente domenii, cine se mai încumetă să vină pe bursă sunt câteva dintre temele de discuţie din cadrul evenimentului.

Discuţiile vor avea în vedere şi antreprenorii şi posibilităţile pe care aceştia le au de a creşte prin intermediul fuziunilor şi achiziţiilor.

„Un eveniment foarte bine organizat, util din punctul de vedere al networking-ului şi foarte interesant prin prisma temelor de discuţii abordate şi a seniorităţii participanţilor. Aştept cu interes următoarele ediţii”, spune Dan Fărcăşanu, investment director al Resource Partners.

Resource Partners este un investitor de tip private equity care se concentrează exclusiv asupra investiţiilor în Europa Centrală şi de Est, care deţine pe plan local reţeaua de centre de fitness World Class.

Evenimentul ZF TOP TRANZACŢII de anul acesta are loc în contextul în care piaţa locală de fuziuni şi achiziţii a început să se dezmorţească în timp ce la nivel global tranzacţiile au ajuns la nivelul record din 2007.

În cadrul evenimentului de pe 31 martie, ZF lansează o nouă ediţie a anuarului TOP TRANZACŢII, care prezintă cele mai mari deal-uri care au avut loc în 2014 şi în primele luni din 2015, dar premiază şi cele mai mari deal-uri din această perioadă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO