♦ Spitalul privat MaDonna Maria din Craiova a apărut în 2011, fiind primul spital privat de obstetrică-ginecologie din zona Olteniei ♦ Spitalul are 25 de paturi de spitalizare, iar anual sunt în medie peste 3.500 de pacienţi internaţi ♦ Pacientele vin chiar şi din judeţele alăturate, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, dar şi din străinătate, din Italia, Marea Britanie.
Deşi natalitatea la nivel naţional este în scădere în comparaţie cu acum unu-două decenii, la maternitatea Spitalului MaDonna Maria din Craiova, o unitate privată pornită ca afacere de familie, numărul de naşteri creşte, după cum arată Alexandra Preda Şurtea, directorul general al operatorului medical. Motivele ţin de numărul în creştere de paciente care caută condiţii cât mai bune pentru a aduce pe lume un copil, dar şi de investiţiile în aparatură şi dotări, potrivit reprezentantei companiei.
„Numărul de naşteri a fost în continuă creştere de la un an la altul. Suntem conştienţi de provocările cu care se confruntă cuplurile, inclusiv cele tinere, cu infertilitatea sau femeile de carieră care amână apariţia unui copil. Avem paciente care au primul copil la 45 de ani sau poate chiar mai bine. Avem foarte multe paciente din judeţele limitrofe, din Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Timiş şi chiar Bucureşti“, a spus Alexandra Preda Şurtea, directorul general al Spitalului MaDonna Maria din Craiova.
„De ceva ani avem partea de turism medical internaţional, odată cu dezvoltarea aeroportului din Craiova, sunt multe paciente care vin la noi din Italia, Marea Britanie.“
Spitalul are 25 de paturi de spitalizare, iar pacientele pot accesa servicii medicale care ţin de analizele şi consultaţiile dinaintea unei sarcini, dar şi consultaţii de rutină, naşteri. În medie, sunt 3.500 de pacienţi internaţi anual.
„Avem peste 50 de medici pe toate specialităţile, lucrăm în echipe multi-disciplinare, avem contracte de colaborare atât cu medicii hematologi, cât şi cu medici de chirurgie generală, de chirurgie pediatrică, endocrinologi şi, desigur, pilonii noştri principali, medicii obstetricieni, ginecologi, anestezişti, de terapie intensivă şi medicină neonatologică“, a mai spus directorul general al MaDonna Maria.
Cifra de afaceri în 2024 a fost de peste 2,5 mil. euro, iar planul de creştere vizează plus 20% în 2025. De altfel, faptul că este un business de familie vine cu un plus de flexibilitate în deciziile care ţin de investiţii şi organizare, mai spune reprezentata operatorului medical.
„Pentru noi, anul 2024 a fost un foarte bun, în care am şi reuşit să implementăm servicii noi. De altfel, investim foarte mult în tot ce înseamnă infrastructura medicală, în supraspecializarea personalului nostru“, a mai spus Alexandra Preda Şurtea.
Ea a precizat că planurile spitalului urmăresc şi educaţia adolescentelor şi a pacientelor care să conştientizeze că este vital să ajungă o dată pe an la medicul ginecolog.
„Spitalul MaDonna Maria a renovat complet tot ce înseamnă structura de ambulatoriu integrat, este o investiţie importantă pentru paciente, să se simtă cât mai confortabil cu putinţă, este vorba de o implicare afectivă“, a mai adăugat ea.
În 2025, Spitalul MaDonna Maria va rămâne în acelaşi spaţiu, o extindere fiind luată în calcul, însă nu pentru anul acesta, investiţia fiind una semnificativă.
„Ramura medicală este una foarte frumoasă. În partea de obstetrică-ginecologie, în general, te întâlneşti cu cazuri fericite. Am reuşit să construim împreună o echipă straşnică, pentru că nimic nu se poate face fără o echipă bine sudată“, a concluzionat Alexandra Preda Şurtea.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE