ZF Private health

ZF Private Health. Doina Cazacu, Top Med Buna Vestire din Craiova: Investim în aparatură modernă în spitalele de recuperare medicală, au apărut tehnologii noi, pacientul se recuperează mai repede

06.05.2022, 16:30 Autor: Mirabela Tiron

Compania operează o policlinică şi două spitale de recuperare medicală în judeţul Dolj.

Compania Top Med Buna Vestire din Craiova (judeţul Dolj), controlată de medicul Doinca Cazacu şi soţul ei Nicolae Cazacu, fost inginer proiectant la Electroputere Craiova, estimează afaceri mai mari cu 20-25% în acest an, pe fondul diversificării serviciilor medicale.

„Acum investim şi căutăm să ne dezvoltăm pe aparatură modernă, au apărut aparate scumpe, utile pentru spitalele noastre. Am coman­dat aparate cu tehnologii noi, foarte folositoare. Pacientul se recuperează mai repede, cu dureri mai puţine, într-un timp mai scurt, fără efecte se­cundare“, a declarat me­dicul Doina Cazacu, cofondatorul Top Med Buna Vestire din Craiova, în cadrul emisiunii ZF Private Health, proiect realizat de ZF cu Banca Transilvania şi Regina Maria.

În 1999 cei doi antreprenori au cumpărat policlinica privată Top Med Buna Vestire din Craiova, înfiinţată în 1997, iar în 2008 au preluat hotelul Panoramic din Calafat (de la Pompiliu Şelea, un apropiat al fostului ministru al transportului, Radu Berceanu). În cadrul hotelului, Cazacu a deschis un centru de recuperare balneomedical cu 76 de locuri în 2013.

Dat fiind cererea mare pentru centrul de recuperare din Calafat, cei doi antre­prenori au deschis în 2014 un al doilea centru recuperare medicală şi în Craiova (63 de locuri).

„Avem în ambulatoriu 56.000 de pacienţi pe an iar pe spitalizare 6000 de pacienţi pe spitalizare continuă şi de zi, spitalele noastre au specialitatea de reabilitare şi medicină fizică. În cadrul spitalelor aplicăm proceduri balneare, care se întâlnesc în staţiunile cunoscute, le integrăm cu procedurile medicale“. Ea mai spune că în ultimii 25 de ani de activitate compania a evoluat mult, afacerile au fost pe creştere în fiecare an.

„În prezent avem 24 de specialităţi în policlinică, două spitale de recuperare şi altă bază în cadrul unui hotel din Craiova“. În serviciile medicale private este loc de creştere, am diversificat activitatea, am accesat diferite tehnologii noi, inclusiv o tehnologie de ozonoterapie, potrivit ei.

„Estimăm o creştere cu 20-25% anul acesta faţă de o cifră de afaceri de 4 milioane de euro anul trecut. În cadrul celor două spitale avem 8 medici pe recuperare, restul de aproape 65 de medici lucrează în policlinica Buna Vestire“

Investiţiile au fost foarte mari în infrastructura medicală, aceste spitale îşi desfăşoară activitatea în clădiri proprii, s-au făcut investiţii în aparatură, a mai adăugat ea. Toate serviciile medicale ale Top Med Buna Vestire sunt în relaţie cu Casa de Sănătate, pacientul poate să vină cu biletul de trimitere, a mai spus ea.

Pe piaţa locală, centrele de recuperare medicală sunt noul pariu al operatorilor privaţi ce au sesizat nevoia pentru aceste servicii medicală în piaţă. Principalele afecţiuni tratate în aceste centre sunt cele reumatice, respiratorii, dar şi cardiovasculare, circulatorii, metabolice sau neurologice, se arată pe site-ul companiei. Serviciile oferite sunt de reabilitare medicală, geriatrie şi proceduri medico balneare de terapie recuperatorie şi fizioterapie.

Afacerile Top Med Buna Vestire au crescut  în fiecare an până în pandemie. În 2020, afacerile companiei se ridicau la 15,7 milioane de lei şi un profit net de 4 milioane de lei, faţă de 17 milioane de lei şI un profit net de 5,4 milioane de lei anul anterior, arată datele publice, veniturile provenind în principal din decontările de la Casa de Asigurări de Sănătate din Dolj.  

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Banca Transilvania Regina Maria