♦ Affidea are o amprentă de 85 de clinici şi patru spitale în România şi este unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală şi europeană de sănătate ♦ Anul 2025 a stat sub semnul extinderii brandului în România, în special în zonele unde nu avea prezenţă ♦ Aproape 2 milioane de oameni trec pragul clinicilor Affidea România în fiecare an.
Grupul Affidea, sub umbrela fondului de investiţii belgian GBL, care a intrat în acţionariatul operatorului european în 2022, a investit peste 250 milioane de euro în România în ultimii trei-patru ani în extinderea reţelei de clinici, servicii noi integrate pentru pacienţi, dar şi aparatură medicală şi dezvoltarea echipei. Astfel, în prezent sunt 85 de clinici în ţară, patru spitale, iar anual peste 2 milioane de oameni apelează la serviciile de diagnostic şi tratament ale Affidea. Operatorul este unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală de sănătate, iar în ultimii ani a investit puternic în dezvoltarea unor noi servicii prin care să acopere nevoile pacienţilor.
„Avem cea mai nouă aparatură pentru diagnostic imagistic, de la RMN, CT, ecografe, PetCT-uri sau acceleratoare pentru radioterapie. De asemenea, investim în traseul pacientului, în experienţa lor şi a aparţinătorilor. Serviciile medicale nu sunt unele de impuls, încercăm să facem traseul pacientului cât mai uşor prin servicii noi în zona de cardiologie, neurologie, oncologie, navigator de pacienţi sau sprijin psihologic pentru pacienţi. Investiţiile sunt o dovadă a încrederii grupului Affideea în piaţa locală, în dezvoltarea serviciilor medicale şi în posibilitatea de a dezvolta un business sustenabil în şi pentru România“, a spus Răzvan Predica, CEO al Affidea România şi Grecia, prezent la emisiunea ZF Private Health.
Pacienţii vor servicii integrate în acelaşi loc, aproape de ei, astfel că Affidea s-a extins şi în zona de spitale, prin achiziţii. De altfel, este o strategie urmată de grup la nivelul mai multor pieţe europene pe care activează, scopul fiind de a acoperi toate nevoile pacienţilor într-un singur loc. Astfel, de la expertiza din zona de imagistică medicală, adică investigaţii RMN, CT, PetCT, ecografie, brandul a dezvoltat rând pe rând noi servicii conexe, atât de diagnostic, cât şi de tratament, cum este cazul extinderii pe nişa de radioterapie.
„Affidea s-a format în anul 1991 sub forma grupului Euromedic, specializat în diagnostic imagistic. De-a lungul timpului şi în special de când GBL a preluat grupul Affidea, a urmat o strategie de complementarizare a serviciilor, însemnând că acum Affidea desfăşoară servicii de laborator, de consultaţii, spitalizări de zi, ambulatorii de specialitate, policlinici care deservesc comunitaţile, scopul fiind să integreze cât mai mult traseul pacientului într-un singur loc“, a explicat Răzvan Predica.
Anul 2025 a adus o creştere de 30% la cifra de afaceri realizată de grupul Affidea în România, ceea ce a dus brandul la 150 mil. euro. Creşterea peste media pieţei private de sănătate a venit în urma extinderii şi a consolidării clinicilor deja existente.
Peste 3.500 de oameni lucrează în prezent în cadrul Affidea, operatorul având parteneriate cu universităţi şi şcoli pentru dezvoltarea profesională a personalului. Ei se ocupă de 2 milioane de pacienţi an de an care vin la Affidea, mulţi din sfera bolilor cronice, oncologie, care au nevoie de monitorizare permanentă. De aici vine şi o provocare pe care oficialul Affidea România o vede, în urma unor schimbări adoptate de autorităţile din sănătate, care au limitat accesul pacienţilor cu boli cronice la investigaţii de monitorizare a bolii.
„La începutul anului s-au anulat decontările specifice bolior cardiovasculare, diabet, neurologie, boli rare, boli renale. Impactul este destul de mare, vorbim de aproape 500.000 de investigaţii la nivelul întregii ţări care nu se mai fac şi o creştere a listelor de aşteptare pentru aceşti pacienţi de şase luni. Este dificil, pentru că duce la întârzierea diagnosticării sau monitorizării acestor pacienţi“, a spus Răzvan Predica.
El a precizat că Affidea are programe şi pachete pentru pacienţii afectaţi pentru a-i ajuta, însă observă o scădere a diagnosticării, ceea ce pe termen lung duce la costuri mai mari pentru întreg sistemul medical.
„Continuăm să integrăm achiziţiile şi noile clinici, prioritatea noastră este legată de fluxurile de pacienţi, de calitatea serviciilor şi noi servicii, în special în zonele unde vedem o creştere importantă a listelor de aşteptare, în afecţiunile cardiovasculare, neurologice. Sănătatea este unul dintre domeniile foarte sensibile la tehnologie şi atunci, având acces în 15 ţări, putem aplica puterea unui grup european cu tehnologie care funcţionează în alte ţări şi viceversa“, a completat Răzvan Predica.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE