ZF Private health

ZF Private Health. Ioan Stoian, fondatorul Royal Hospital: Ne gândim ca la anul să extindem spitalul cu un etaj sau două şi să ajungem la peste 5.000 mp suprafaţă a spitalului

05.08.2022, 00:06 Autor: Mirabela Tiron

♦ Avem trei săli de operaţie şi vom mai face încă două ♦ „Spitalul a avut afaceri de 4,5 mil. euro anul trecut, iar pentru acest an am bugetat o creştere cu 15-20%“

Spitalul Royal Hospital din Bucureşti, fondat de medicul gine­colog Ioan Stoian, a bugetat afaceri mai mari cu 15-20% anul acesta şi se va extinde cu încă două etaje anul viitor, potrivit oficialilor. „Acum a­vem peste 3.500 de mp de suprafaţă a spitalului, ne gândim ca la anul să mai facem un etaj sau două şi să ajungem la peste 5.000 mp suprafaţă a spita­lului. Vrem să mai facem încă două săli de operaţie, avem acum trei“, a spus Ioan Stoian, medic ginecolog şi fondatorul spitalului Royal Hospital, în cadrul ZF Private Health, emisiune realizată de ZF în parteneriat cu Banca Transilvania şi Regina Maria.

Anul trecut, în cadrul spitalului s-au realizat 20.000 de consultaţii şi 2.500 de operaţii, jumătate fiind operaţii mari pe ginecologie şi patologia sânu­lui, restul operaţii pe chirurgie genera­lă, ortope­die, proteze genunchi şi altele.

„Pe lângă clădirea propriu-zisă tre­buie să dotăm aceste săli de ope­raţie, să le utilăm, am achiziţionat CT de ultimă generaţie, putem să diag­nosticăm orice tip de afecţiune în sfera genito-mamară dar şi în sfera chi­rurgiei, ortopedie, alte specilalităţi. Vrem să facem chirurgie mare, la alt nivel. Vom putea face orice, chirurgie toracică, cardiacă, cancer de colon, ne dorim acest lucru“.

Aproape 50% dintre pacienţii spita­lu­lui vin din provincie, Suceava, Tulcea, Craiova, Drobeta-Turnu Severin. Prin extinderea gamei servi­ciilor medicale, pe lângă ginecologie, patologia sânului, spitalul a atras şi pacienţi cu alte afecţiuni.

„Povestea Royal începe în 1995 când am deschis printre primele cabinete private de ginecologie, fiind medic specialist de ginecologie la Spitalul Militar la acea vreme. După ce am fost într-o misiune umanitară medicală în Somalia cu ONU mi-a venit ideea să fac primul cabinet privat. În 2000 am deschis clinica de ginecologie, în 2004 un nou corp de clădire Ginecoland, iar în 2017 a mutat întreaga activitate într-o nouă clădire, numită Royal Hospital“.

Adresabilitatea a fost mare în pandemie, dar şi în prima jumătate a acestui an, când spitalul a înregistrat o creştere cu 20%, potrivit lui. „Investiţiile pe care le-am făcut au fost imense, am făcut împrumuturi de la bănci, am dotat trei săli de operaţie, avem aparatură de ultimă generaţie. În maxim 8 ani vom încheia creditele, deci în 8-10 ani voi amortiza tot ce am investit până acum“

Anul trecut, spitalul a avut peste 4,5 milioane de euro cifră de afaceri, iar anul acesta a bugetat creştere cu 15-20%, potrivit lui

„Dacă facem extinderea sper la o creştere de 30% anul viitor. Avantajul meu constă în faptul că am fost nişat şi nu am scăzut deloc calitatea serviciilor“.

El mai spune că a avut contract cu Casa de Sănătate pe partea de operaţii, laborator, medic de familie, dar decontarea pe operaţii era foarte proastă. „Am încheiat pe imagistică contract cu Casa, ceea ce ajută pacienţii, rămâne să decidem dacă voi face contract şi pe operaţii“

„Asigurările private de sănătate ar putea ajuta sistemul de sănătate să se dezvolte, să pună spitalele publice în competiţie unele cu celallte astfel încât serviciile medicale să ajungă la nivelul la care noi cei din privat am ajuns“

Medicul Ioan Stoian a mai spus că în 2008 avea în plan un proiect la Târgovişte pentru un mic spital privat, dar a venit criza şi nu a mai făcut acest proiect. „Acum mă gândesc că poate facem mici clinici prin alte oraşe din ţară“

În spitalul Royal Hospital lucrează peste 60 de medici.

Competiţia pe piaţa medicală privată din Bucureşti este puternică. „Marii operatori privaţi au dezvoltat şi s-au extins în ţară, cumpărând policlinici, spitale, gândesc o reţea extinsă în ţară. Am văzut că şi pentru sistemul public se discută de noi spitale, sectorul public nu este un competitor, putem creşte împreună. (É) Am fost contactaţi pentru a vinde dar ne-am concentrat doar pe dezvoltarea spitalului, am aflat acum se evaluează un spital. Ne gândim să ne dezvoltăm pe viitor cu parteneri strategici, fonduri de investiţii poate“, a mai spus el.

Piaţa serviciilor medicale a crescut de la 2,8 miliarde de lei în 2008 la 6,5 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) în 2015 şi la peste 7 miliarde de lei anul trecut, potrivit ultimelor date.Cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor medicale private sunt Regina Maria, Medlife, Medicover sau Gral, jucători ce continuă să investească atât în dezvoltare organică sau în consolidarea poziţiei prin noi achiziţii bifate în piaţă

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Banca Transilvania Regina Maria