ZF Private health

ZF Private Health. Mariana Demeter, clinicile de psihoterapie Alegria: Avem lunar circa 500 pacienţi; depresia, anxietatea şi atacurile de panică sunt afecţiunile frecvente

21.06.2024, 00:06 Autor: Georgiana Mihalache

În ultimii ani, odată cu pandemia şi războiul de la graniţă, cererile de servicii de psihoterapie au crescut ♦ Clinicile Alegria din Bucureşti au ajuns astfel la 400-500 de pacienţi pe lună.

Ultimii ani au influenţat negativ starea de sănătate mintală, iar oamenii au început să caute din ce în ce mai des servicii de pihoterapie prin care să ajungă la un echilibru, crede Mariana Demeter, de profesie psihoterapeut. Ea a pornit în 2007 cu un cabinet propriu şi a ajuns la trei clinici, cu un număr total de 35 de cabinete, sub brandul Alegria.

„Scânteia de la care a pornit a fost profesia mea de psihoterapeut. În anul 2007 mi-a venit ideea să înfiinţez o cli­nică, scopul fiind de a accesa serviciile decontate de Casa Naţională de Sănă­tate pentru pacienţii noştri. Am con­statat că cererea e din ce în ce mai mare, ne-am mărit echipa“, a povestit Mariana Demeter în cadrul emisiunii ZF Private Health.

Ea a precizat că, deşi începutul în business a fost greu, creşterea a venit relativ rapid, pe măsură ce oamenii au început să conştientizeze nevoia de a urma indicaţiile unui specialist.

„Nevoia de sănătate mintală şi e­mo­ţională este esenţială în orice do­me­niu, avem nevoie de relaţii sănă­toa­se. Sunt multe cazuri de copii cu pro­bleme, cu nevoi speciale, adulţi cu di­fe­rite probleme, începând de la de­pre­sie, anxietate, tulburări de perso­na­litate. Sunt servicii de nişă pe care noi le oferim“, a spus Mariana Demeter.

În total, clinicile Alegria numără 15 angajaţi în zona de administrative şi 52 de colaboratori. Specificul clinicilor în zona de psihoterapie îl reprezintă timpul lung în care pacientul vede o îmbunătăţire la starea mintală, lucru care poate dura de la câteva luni, la câţiva ani.

„Lunar, în jur de 400-500 de paci­enţi vin în clinicile Alegria. Afecţiunile adulţilor sunt anxietatea, atacuri de panică şi depresia, pe acestea avem cea mai mare adresabilitate. La copii avem afecţiuni diverse, tulburări de comportament, pandemia a afectat foarte tare starea lor. Faptul că stau foarte mult în mediul online şi pe diverse reţele îi face pe copii să fie destul de izolaţi şi să aibă probleme în a avea relaţii sociale sănătoase“, a mai adăugat specialista.

Ea a prezentat şi câteva dintre semnele prin care părinţii îşi pot da seama dacă este cazul să facă o vizită medicului psiholog pediatru. Printre acestea sunt tulburări de vorbire şi limbaj, izolare, mers pe vârfuri, nu răspunde la chemarea părinţilor.

„Părinţii trebuie să fie conştienţi, să pună limite sănătoase şi să fie atenţi la orice semnal care ni se pare că transmite ceva. La adolescenţi, lucrurile se complică, apare bully-ingul, stigmatizarea, observăm tristeţe, retragere. Este important să creştem copii sănătoşi emoţional, să aibă încredere în ei“, a mai adăugat Mariana Demeter.

Ea a precizat că nu îşi doreşte să se extindă cu o nouă clinică, însă va diversifica gama de servicii oferite.

„Vreau să venim în ajutorul vârstnicilor care nu vor să ajungă în centre de asistenţă. Cred că se poate face prevenţie şi încercăm să-i menţinem cât mai mult aproape de familie, în mediul lor, alături de cei dragi“, a mai spus psihoterapeuta.

Clinicile Alegria au ajuns la 6,9 mil. lei cifră de afaceri în 2023, dintre care jumătate reprezintă contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate.

„Suntem destul de mulţi pe piaţă în acest moment, este un lucru bun, este loc pentru toată lumea. Diferenţa o face calitatea serviciilor, dacă echipa este bună, ai rezultate. Oamenii sunt cel mai important aspect când vine vorba de evoluţia unui brand medical“, a mai spus Mariana Demeter.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Banca Transilvania Regina Maria