♦ Fluctuaţia şi migraţia medicilor este mare între clinici, dar mai mult fac prestaţii de tip diagnostic decât chirurgical ♦ La conceptul de one day surgery (intervenţii pe internare de o zi) am aderat de când am făcut studiul de fezabilitate al spitalului.
Spitalul Uromed, din comuna Pauleşti (judeţul Prahova), înfiinţat în 2018 de o familie de medici în urma unei investiţii totale de 6 milioane de euro, îşi asigură o treime din venituri din contractul cu Casa de Sănătate.
„Din momentul în care a venit Revoluţia şi am liberalizat activitatea medicală cred că am avut printre primele două cabinete individuale înfiinţate în Ploieşti, un cabinet de urologie şi ecografie. Copiii mei sunt medici, soţia la fel. Activitatea a devenit un centru medical ce a exersat urologia, ecografia, cardiologia, activitatea a crescut şi am simţit nevoia să depăşim această etapă. Am început să gândesc şi să proiectez acest spital cu arhitecţi din Ploieşti şi uşor a apărut proiectul avizat în 2018“, a declarat medicul urolog Niculae Popescu, fondatorul spitalului Uromed, în cadrul emisiunii ZF Private Health, proiect realizat de ZF în parteneriat cu Banca Transilvania şi Regina Maria.
ZF Private Health
Un proiect realizat de Ziarul Financiar cu sprijinul Băncii Transilvania şi al reţelei de sănătate Regina Maria, care include emisiuni săptămânale pe teme de sănătate. Emisiunile vor aduce la aceeaşi masă jucători din piaţa de sănătate privată de la nivel naţional.
Spitalul este amplasat în comuna Păuleşti, lângă Ploieşti, şi are o capacitate de 100 de paturi. „Am făcut spitalul aici pentru că avem un cadru natural bogat, zonă de parcare, cu toate utilităţile, astfel încât să se lucreze eficient. Este un spital înfiinţat recent, suntem mulţumiţi de rezultate, numărul consultaţiilor şi al explorărilor a crescut. Am ajuns anul trecut să avem 150 de intervenţii chirurgicale şi 100 de intervenţii de aparat urinar.“ Medicul Niculae Popescu spune că estimează că va recupera investiţia de 6 milioane de euro în 10 ani. „Eu sunt optimist pentru că fac socotelile de la ce am realizat până acum, dacă evoluăm cum ne dorim, amortizăm chiar mai repede.“
El mai precizează că fondurile pentru investiţie au fost obţinute lent, prin aportul firmei, dar şi prin faptul că este o afacere de familie. „Copiii mei au lucrat în străinătate şi acum lucrează. Fiica mea este radiolog în SUA, băiatul medic urolog în Frankfurt. Din momentul în care am decis să facem acest spital am obţinut credite bancare de investiţii. Avem o echipă de 17 medici cu care colaborăm în ambulatoriul de specialitate şi pe sălile de operaţie, avem asistente medicale. În total avem 60 de angajaţi.“
O treime din veniturile spitalului este generată de contractul cu Casa de Sănătate, potrivit fondatorului. „Anul trecut am reuşit să obţinem contract cu casa pe ambulatoriu şi spitalizarea de zi. (…) Ne ferim de chirurgia cu spitalizare de lungă durată, nu am reuşit să obţinem contract cu casa pe spitalizarea continuă. Vrem să îmbunătăţim activitatea de explorare a pacientului în ambulatoriu, pe partea de imagistică, am temporizat investiţiile în această zonă.“ Scopul este să dezvoltăm un centru în care activitatea chirurgicală să expandeze, să aducem tot mai mulţi colegi pe o paletă mare de operaţii, vrem să facem şi chirurgia mare, cu spitalizare de lungă durată, a precizat medicul.
„Am avut afaceri în creştere, nu am definitivat bugetul, nu ştim ce investiţii vom face. Nu avem încă atinsă ţinta de activitate medicală, spitalul are posibilităţi de şase ori mai mari decât acum.“
Spitalul Uromed lucrează şi cu mulţi medici colaboratori.
„Fluctuaţia şi migraţia medicilor sunt mari între clinici, dar mai mult fac prestaţii de tip diagnostic decât chirurgical. Dacă fac prestaţii chirurgicale între clinici au un mare dezavantaj că nu pot urmări pacienţii şi nu îşi pot dezvolta baza de experienţă dacă nu urmăresc cazuri operate.“
Medicul mai adaugă că provocarea este că trebuie să aducă medici tineri să crească baza profesională a spitalului.
„Băiatul meu care profesa urologia în Frankfurt a venit acasă, mai sunt colegi ai lui care ar dori să se întoarcă în ţară. Ne bazăm şi pe alţi specialişti“
În cadrul spitalului se fac intervenţii chirurgicale cu internare de o zi, fiind promovat şi pe siteâul spitalului conceptul de one day surgery.
„La conceptul de one day surgery am aderat de când am făcut studiul de fezabilitate al spitalului, este un concept modern, care se practică în Occident. În Franţa, din totalul operaţiilor, 40% sunt one day surgery (intervenţii chirurgicale cu internare de o zi). Chirurgia oftalmologică, ORL se încadrează foarte bine aici, la fel urologia este o specialitate care practică această chirugie simplă, datorită metodelor moderne de chirurgie. Incusiv chirurgia aparatului urinar înalt se încadrează în acest tip de chirurgie, pacientul părăseşte spitalul în aceiaşi zi“
Piaţa serviciilor medicale private a crescut de la un an la altul şi a depăşit 7 miliarde de lei, cei mai mari jucători fiind Regina Maria, MedLife, Medicover şi Sanador, care au investit constant în dezvoltare.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE