„Spre deosebire de criza economică anterioară, băncile au fost flexibile şi au oferit posibilitatea clienţilor să facă transferul la credite cu dobândă fixă. Procedura a fost una destul de simplistă, în sensul în care se depune o cerere la banca respectivă şi se face transferul pe dobânda fixă“, a observat Cătălin Marin, managing partner al SVN România Credit and Financial Solutions, în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF Real Estate by Storia.ro.
Din observaţiile lui, băncile vor să plaseze bani în piaţă în acest moment, nu au restricţii în acest sens, nu sunt probleme în ceea ce priveşte evaluările imobilelor, nu sunt probleme în ceea ce priveşte gradul de îndatorare stabilit, iar băncile nu elimină anumite venituri astfel încât să nu mai să nu mai acorde clienţilor care nu se încadrează credite. „Băncile din România nu au absolut nicio problemă şi vor să în continuare să acorde credite, ba chiar e o concurenţă destul de mare între ele. Şi aici vorbim chiar de o concurenţă pe zona de dobânzi fixe, unde vorbim de dobânzi de până în 7%; se pare că acestea în perioada următoare vor fi într-o într-o mică scădere.“
Totuşi, din portofoliul lor, circa 25% dintre bănci oferă posibilitatea dobânzilor fixe.
„În acest moment suntem într-un moment în care ne dorim stabilitate şi ne dorim o rată fixă. Iar din punctul meu de vedere, dacă îţi doreşti să-ţi faci un credit în acest moment şi faci un calcul şi ai o rată fixă pe 5 ani, îţi permiţi rata acum şi pentru perioada următoare, cu siguranţă îţi permiţi să-ţi iei casa. Îţi permiţi rata de acum cu o dobândă mai mare, dar care cam asta e dobândă cea mai mare pe care o poţi avea.“
Cătălin Marin observă că există soluţii şi pentru clienţii care au fost mai afectaţi de creşterea dobânzilor, cum ar fi cei din zona de mass-market: „Sunt soluţii care existau de fapt şi acum 10-12 ani, şi anume ca acest client să vină cu un codebitor ca să se încadreze şi să fie totul în regulă. În ultimii 5 ani ne-am relaxat, după cum îţi spuneam, că toată lumea se încadra la credit şi am uitat de codebitor. Ne întoarcem puţin pentru aceşti clienţi care au venituri puţin sub medie, la această zonă a codebitorilor. Din punctul nostru de vedere, nu va fi o pondere excepţional de mare a clienţilor care vor alege această opţiune, dar va reprezenta o mică cotă din totalul clienţilor care nu se mai încadrează singuri pentru un credit şi vor apela la un codebitor. Şi toate băncile oferă această opţiune.“
Ce se întâmplă totuşi cu evoluţia IRCC? Din punctul lui de vedere şi al calculelor SVN România, el previzionează că ROBOR-ul se va plasa în 2024 la aproximativ 5%, iar IRCC va ajunge tot în jurul acestei valori. „Am avut în 2022 şi un 2021 cu dobânzi mult prea scăzute, iar normal unei finanţări este cu siguranţă puţin mai mare faţă de acea perioadă, când IRCC-ul era de 1,17; este foarte adevărat că în acest moment este aproape de trei ori mai mare, dar cu toate acestea, nici 1,17 nu era o valoare normală din punctul de vedere al ratelor. Da, este foarte adevărat că şi acestea au crescut şi valoarea lor în acest moment este aproape dublă faţă de perioada aceea. Dacă ai contractat creditul între 2021-2022, veştile sunt bune, în sensul în care IRCC ajunge la o stabilitate în perioada următoare“.
Potrivit lui Cătălin Marin, în următorul trimestru ar urma o mică creştere, de câteva procente mai, iar apoi, din calculele lor, IRCC va începe să scadă uşor, iar perioada pe care o traversăm acum este mai bună decât anul 2008, de pildă: „În acest moment vorbim de aceleaşi dobânzi, cu salarii de trei ori mai mari şi totodată cu preţuri ale apartamentelor care sunt cu undeva cu 30% mai mici“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE