ZF Real Estate

ZF Real Estate by Storia.ro. Românilor le place casa cu vedere la terenul de golf. Mircea Dragomir, chief operating officer, National Golf & Country Club: „Inflaţia nu ne afectează. Toate cele 60 de vile din prima fază a proiectului s-au vândut înainte de finalizarea acestei etape“

07.06.2023, 00:06 Autor: Ioana Matei

National Golf & Country Club, rezultatul unei investiţii de peste 60 de milioane de euro a omului de afaceri Metin Dogan, va avea parte de o inaugurare „soft“ în toamna acestui an Până la finalul anului viitor, dezvoltatorii proiectului şi-au propus să finalizeze alte 110 vile Preţul vilelor din complexul rezidenţial dezvoltat în Niculeşti, judeţul Dâmboviţa, porneşte de la 360.000 de euro pentru o locuinţă de 250 mp, care include şi o piscină.

„Este un proiect care a pornit din dragoste pen­tru golf, din dorinţa de a promova sportul pe care noi îl iubim, sport despre care toată lu­mea ştie că nu este foarte dezvoltat la noi, dar nu­mărul jucătorilor şi interesul oamenilor pentru acesta cresc de la an“, a descris pro­iec­tul National Golf & Country Club Mircea Dragomir, chief operating officer, în cea mai re­centă ediţie a emisiunii ZF Real Estate by Storia.ro.

National Golf & Country Club este dezvoltat la 30 de kilometri de Bucureşti – în comuna Niculeşti, judeţul Dâmboviţa, în urma unei investiţii de peste 60 de milioane de euro a omului de afaceri Metin Dogan. Proiectul este descris de reprezentanţii acestuia ca fiind „cel mai mare resort de golf din România“, iar prima etapă a acestuia va fi finalizată anul acesta. „Dorinţa noastră a fost să creăm un spaţiu în care stresul nu există, pentru că la golf noi ne relaxăm, folosim orele pe care le petrecem pe terenul de golf alături de prieteni pentru a ne deconecta, pentru a ne evalua cumva starea de bine şi  pentru a lega prietenii, afaceri, oportunităţi“, a mai spus Mircea Dragomir. El adaugă că proiectul include mai multe tipuri de vile individuale, care oferă mai multe opţiuni potrivite stilului de viaţă al celor care fac achiziţia -  diferite, de altfel, şi din punctul de vedere al preţului. Vilele au suprafeţe cuprinse între circa. 200 mp şi 450 mp, curtea acestora are o suprafaţă cuprinsă între 350 şi 700 mp, dar fiecare curte individuală oferă acces direct şi către terenul de golf. Preţurile pentru aceste locuinţe pornesc de la 360.000 de euro pentru o vilă cu trei dormitoare şi două grupuri sanitare şi cresc în funcţie de suprafaţă. De asemenea, fiecare dintre aceste locuinţe include câte o piscină.

Toate locuinţele din faza unu a proiectului sunt vândute în prezent şi, potrivit lui Dragomir, „există o mare presiune pe faza doi, cât şi pe faza trei“, context în care au decis să deschidă vânzarea şi pentru locuinţele din etapa a doua de dezvoltare.

Proiectul va beneficia de o deschidere parţială în această toamnă, când vor fi finalizate primele 60 de vile din proiect, cât şi terenul de golf.  Până la finalul anului viitor, şi-au propus însă să finalizeze alte 110 vile. „Cererea este mare, nu vrem să creştem preţurile, vrem să creăm o comunitate selectă şi pentru asta pot să spun că avem foarte mare grijă atunci când discutăm cu un viitor cumpărător, nu suntem afectaţi de aceste efecte negative ale inflaţiei. În discuţiile pe care le avem în mod direct cu toţi cei interesaţi de proiect, încercăm împreună să vedem dacă li se potriveşte acest concept – să le prezentăm stilul de viaţă pe care îl vor avea, în funcţie de dorinţele fiecăruia ne dăm seama împreună dacă potenţialul cumpărător ar trebui să meargă mai departe cu achiziţia sau nu.“

 

 


 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Storia