ZF Real Estate by Storia. Cum poate şcoala să devină inima unui „cartier perfect“? Irina Niculescu şi Alexandru Belenyi, arhitecţi studioul BAAB: Un cartier gândit pentru copii este un cartier bun pentru toată lumea

♦ Ce înseamnă un cartier perfect? Aceasta este întrebarea pe care arhitecţii Irina Niculescu şi Alexandru Belenyi, fondatorii studioului BAAB, şi-au pus-o în colaborare cu Storia, în cadrul unui proiect ambiţios menit să redefinească spaţiul urban din România. Un aspect central al acestui model urban îl reprezintă şcoala, care ar trebui să devină nucleul comunităţii, nu un punct periferic la care părinţii ajung cu maşina.

Una dintre cele mai mari probleme ale oraşelor din România este traficul generat de părinţii care îşi duc copiii la şcoli aflate în alte cartiere. Acest fenomen creează aglomeraţie, poluare şi o lipsă de coeziune comunitară. În viziunea arhitecţilor de la BAAB, cartierul perfect trebuie să aibă o şcoală accesibilă pe jos pentru majoritatea locuitorilor. 

„Dacă părinţii şi copiii pot ajunge uşor la şcoală, se reduce poluarea, scade stresul cotidian, iar copiii au un mediu mai sănătos în care să crească“, explică Alexandru Belenyi. În plus, un cartier bine organizat ar trebui să includă infrastructură sigură pentru mersul pe jos şi cu bicicleta, precum trotuare largi şi piste dedicate.

Această abordare nu este nouă şi există deja exemple de succes în alte ţări. Spre exemplu, după Al Doilea Război Mondial, Amsterdamul a investit masiv în crearea a peste 700 de locuri de joacă răspândite strategic în oraş. Această strategie a avut un impact enorm asupra calităţii vieţii şi a stimulat crearea unor comunităţi mai unite. În Danemarca şi Suedia, planificarea urbană se bazează pe conceptul de „şcoală de proximitate“, ceea ce înseamnă că orice copil trebuie să poată ajunge la şcoală în maxim 15 minute de mers pe jos. Aceasta nu doar că îmbunătăţeşte sănătatea copiilor, dar contribuie şi la reducerea traficului şi a emisiilor de carbon.

„Cartierele trebuie să fie proiectate dinspre stradă către clădiri. Mai întâi trebuie să ştim cum arată spaţiul comun, unde ne întâlnim, unde ieşim din casă, şi abia apoi să vină clădirile“, afirmă Alexandru Belenyi. Acest principiu urbanistic subliniază importanţa planificării inteligente a infrastructurii sociale înainte de dezvoltarea rezidenţială. În multe cartiere socialiste din România, şcoala era un element central, alături de pieţe, parcuri şi transport public bine conectat. Deşi multe dintre aceste zone necesită modernizări, baza pentru un Cartier Perfect există deja. „Nu trebuie să construim de la zero, ci doar să îmbunătăţim ceea ce avem“, explică şi Irina Niculescu. Proiectul Cartierului Perfect a ales copilul ca „beneficiar principal“, deoarece un oraş prietenos cu copiii devine automat mai accesibil pentru toată lumea. „Un trotuar suficient de lat pentru un cărucior de copil este şi un trotuar accesibil pentru o persoană în scaun cu rotile sau pentru un vârstnic“, punctează Irina Niculescu. Acest concept aduce beneficii pe termen lung, deoarece un cartier prietenos cu copiii creează o comunitate mai unită şi mai sănătoasă. Copiii care cresc în astfel de medii învaţă să socializeze, să petreacă timp în aer liber şi să se deplaseze în siguranţă.

Un studiu realizat de Storia arată că 30% dintre românii care cumpără o locuinţă regretă decizia. Un motiv major al acestui regret este lipsa unei vieţi de cartier bine conturate. Mulţi cumpărători se concentrează exclusiv pe locuinţă, fără să ia în considerare infrastructura din jur. Proiectul Cartierului Perfect îşi propune să reducă acest procent prin educaţie imobiliară şi urbană. „Alegerea unei locuinţe nu înseamnă doar un apartament, ci şi o investiţie într-un întreg ecosistem urban care îţi va influenţa viaţa de zi cu zi“, explică Alexandru Belenyi.

Cine trebuie să se implice? Primăriile, dezvoltatorii sau comunităţile? „Primăriile sunt responsabile pentru oraş, dar dezvoltatorii trebuie să colaboreze mai strâns cu administraţia. Trebuie să existe un dialog clar, organizat, între toţi actorii implicaţi“, susţine Alexandru Belenyi. Un exemplu de bună practică este modelul oraşului Praga, unde Primăria a creat un Institut de Proiectare Urbană, cu peste 200 de specialişti – arhitecţi, urbanişti, sociologi – care planifică dezvoltarea oraşului pe termen lung. Acest model a contribuit la crearea unui oraş cu un standard ridicat de viaţă, infrastructură bine gândită şi transport public eficient.

În România, primăriile au departamente de urbanism subdimensionate, cu doar câţiva specialişti. Soluţia propusă este extinderea acestor departamente şi crearea unor structuri administrative capabile să planifice dezvoltarea oraşului pe termen lung.

Proiectul Cartierului Perfect pleacă de la nevoile reale ale locuitorilor şi îşi propune să creeze o reţea urbană funcţională, bazată pe accesibilitate şi proximitate. Prin plasarea şcolii în centrul cartierului, crearea unor trasee sigure pentru pietoni şi infrastructură prietenoasă cu copiii, oraşele din România pot deveni mai prietenoase, mai sigure şi mai sustenabile. „Nu trebuie să acceptăm ideea că oraşul este o junglă urbană unde fiecare trebuie să se descurce singur. Putem proiecta cartiere mai prietenoase, mai sigure şi mai plăcute pentru toată lumea, de la copii la vârstnici“, concluzionează Irina Niculescu.