ZF Supliment Reindustrializarea Romaniei

Analiză. Cum creştem valoarea adăugată din industrie: „Prima direcţie şi cea mai importantă este să dublăm redeschiderea minelor cu prelucrarea cât mai avansată a minereului în ţară”

31 mai 2022 Autor: Răzvan Botea

Orice strategie de reindustrializare a României trebuie să plece de la întrebarea: „cum facem să creştem valoarea adăugată din industrie. Cum se poate realiza însă aceasta?

„Prima direcţie şi cea mai importantă este să dublăm redeschiderea minelor cu prelucrarea cât mai avansată a minereului. Din informaţii publice, înţeleg că din trei mine de magneziu din Europa, două sunt în România. Întrebarea este dacă redeschidem, ce facem? Exportăm minereu sau spunem: îţi dăm drept de prelucrare, exploatarea, dar fă-l aici?”. Magneziul este extrem de important în multe aplicaţii”, este de părere Cristian Pârvan, preşedintele PIAROM, patronatul investitorilor autohtoni.

De asemenea, adaugă el, s-a anunţat că vor fi deschise mine de grafit în România şi întrebarea este dacă acesta va fi folosit la producţia de baterii din România – în contextul în care Varta a anunţat o fabrică de baterii – sau dacă grafitul va fi exportat pentru prelucrare în altă ţară. Aşadar, concluzionează Pârvan, prima direcţie pentru creşterea valorii adăugate din industrie este folosirea cât mai corectă a resurselor naturale.

„Dacă vă uitaţi pe site-ul ANRM (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale), vedeţi că România încasează redevenţe de 250 de milioane de euro pe an, dintre care 90% sunt din petrol şi gaze. Pentru tot restul de resurse luăm 25 de milioane de euro. Este aceasta o economie modernă? Suntem o ţară africană la capitolul acesta”, mai spune Pârvan.

De asemenea, reciclarea şi economia verde sunt alte direcţii pentru strategia de a reindustrializa România prin crearea de valoare adăugată.

„Direcţiile din care putem face inovare sunt cele legate de economia verde – bioplastic, plastic compostabil, toate aceste chestiuni legate de bioenergie, altele decât energia solară şi eoliană. Aici avem o şansă. Una este să concurezi cu germanii pe producţia de maşini, alta este să porneşti de la egal în a studia procese de fermentare, de transformare naturală a substanţelor, de exemplu”, este părerea lui Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români (AOAR) şi acţionar la Promateris, producător european de ambalaje biodegradabile.

Un alt aspect în care se reflectă faptul că materiile prime sunt prelucrate în afara ţării este deficitul comercial la bunuri şi celebra expresie că „exportăm grâu şi importăm aluat congelat”. Aceasta este, însă, realitatea pentru foarte multe materii prime din România care, dacă ar fi prelucrate local, ar crea aici valoarea adăugată şi implicit scăderea deficitului comercial la bunuri.

Concluzia este că orice strategia de reindustrializare trebuie să aibă în vedere creşterea valorii adăugate din producţia industrială, aceasta având un efect benefic în lanţ, pentru că dezechilibrarea balanţei comerciale la bunuri are efecte în toată economia, în special prin presiunea pusă pe moneda naţională.

 

Parteneri: