ZF Transilvania

Antreprenorul clujean Zombori Antal a avut afaceri de peste 65 mil. euro în 2021 cu distribuitorul de piese auto Unix Auto

Antreprenorul clujean Zombori Antal a avut afaceri de...

Autor: Laurentiu Cotu

07.06.2022, 16:13 149

Distribuitorul de piese auto Unix Auto din Cluj Napoca, controlat de antreprenorul Zombori Antal, a realizat în 2021 o cifră de afaceri de 322,6 mil. lei (65,6 mil. euro), în scădere cu aproximativ 3% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a realizat anul trecut un profit net de aproximativ 12 mil. lei (2,4 mil. euro), în scădere cu circa 4% faţă de anul precedent, când Unix Auto a avut un câştig net de peste 12,5 mil. lei (2,6 mil. euro), conform datelor publice. Unix Auto a ajuns anul trecut la un număr mediu de 551 de angajaţi, cu 79 de oameni mai puţin faţă de 2020.

Unix Auto colaborează cu peste 500 de furnizori din industria auto, precum Bosch, Castrol, Continental, Delphi, Hella, Luk, Mahle, Mann Filter, Optimal, Meyle Products, Ruville, Sachs, Textar, TRW, Valeo, Varta, Wabco, Walker, Zimmermann şi alţii. Aprovizionarea se efectuează prin flota proprie de camioane, care numără peste 2.000 de autovehicule, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Reţeaua companiei este compusă din 170 de filiale (Ungaria, România şi Slovacia), iar stocul de marfă conţine peste 15 milioane de piese de schimb. Unix Auto a fost înfiinţată în anul 1990 la Cluj-Napoca şi este deţinută de antreprenorul Zombori Antal.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO