ZF Transilvania

Banciu, Emerson: Anul acesta vom avea trei fabrici in Romania, a patra asteapta

Banciu, Emerson: Anul acesta vom avea trei fabrici in Romania, a patra asteapta

Calin Banciu, general manager Emerson Romania: Pana in momentul de fata, planurile noastre de investitii nu au fost afectate de criza financiara globala, insa si noi, ca si oricare alta companie din domeniu, incepem sa resimtim intr-o mica masura efectele crizei.

31.05.2009, 16:33 1315

Concernul american Emerson, cu afaceri internationale de 24 mld. dolari, a anuntat ca proiectele de investitii din parcul industrial Tetarom II decurg conform planurilor initiale, iar cea de-a treia unitate de productie va fi pusa in functiune in aceasta vara. Chiar daca la inceputul acestui an oficialii Emerson anuntau ca in 2009 vor demara si constructia celei de-a patra unitati de productie din Tetarom II, in prezent conducerea Emerson este rezervata in ceea ce priveste aceasta investitie.

 
O fabrica egal 4 mil. euro
Potrivit reprezentantilor Emerson, investitia in constructia unei unitati de productie cu suprafata de 6.000 mp se ridica la aproximativ 4 mil. euro. Cea de-a treia cladire va avea 6.000 de metri patrati destinati productiei si inca 1.500 de metri patrati pentru birouri, oficialii Emerson spunand ca pana in anul 2012 au in plan finalizarea a inca trei unitati de productie. Suprafata urmatoarelor trei unitati de productie care urmeaza a fi construite in Tetarom II va fi de 9.000 de metri patrati fiecare.
„Lucrarile de constructie a celei de-a treia unitati de productie Emerson din Cluj sunt destul de avansate, iar pana in luna august trebuie sa finalizam investitia si sa dam drumul productiei, aici urmand sa fie fabricate echipamente electrice pentru medii periculoase si echipamente profesionale pentru constructii’’, a declarat pentru ZF Transilvania Calin Banciu, general manager Emerson Romania.
 
Pana in 2012 Emerson va avea sase unitati de productie la Cluj
Potrivit reprezentantilor Emerson Romania, pana in momentul de fata au fost construite la Cluj doua unitati de productie de 6.000 de metri patrati fiecare si un centru de inginerie, cea mai recenta divizie adusa de Emerson in parcul Tetarom II fiind compania Ridgid, subsidiara Emerson Professional Tools.
„Diviziile care au fost deja aduse in Romania sunt cele de regulatoare pentru gaze cu destinatie industriala si casnica, alternatoare electrice de mare putere, scule si echipamente electrice, echipamente pentru medii periculoase si echipamente profesionale pentru constructii. Suntem in discutii si cu alte firme care s-au aratat interesate sa vina in complexul Emerson din Cluj’’, a declarat pentru ZF Transilvania Calin Banciu, general manager Emerson Romania.
Compania Ridgid, subsidiara Emerson Professional Tools, a inaugurat in acest an, in cadrul campusului Emerson din Cluj-Napoca, primul centru regional Ridgid din Europa Centrala si de Est. Centrul Ridgid din Tetarom II cuprinde o unitate de productie, un centru de training si suport tehnic, show-room si servicii pentru clienti. Ridgid a instalat doar o parte din utilaje in cea de-a doua hala Emerson din Cluj, urmand ca in acest an sa-si extinda productia.
Ridgid este producator de scule electrice si de mana. Compania produce peste 300 de tipuri de scule si echipamente utilizate in domeniile instalatiilor sanitare, industrial, al electricitatii, petrolier, public si comercial. Fabricile Ridgid sunt amplasate in SUA, Europa si Asia.
„In luna aprilie a anului trecut, am demarat productia de regulatoare de gaz in prima unitate de productie de la Cluj si credem ca in acest an unitatea va ajunge la capacitatea maxima. Constructia primei unitati de productie Emerson din Romania a fost demarata in anul 2006, iar intentia noastra este ca in urmatorii doi-trei ani sa detinem sase unitati de productie in Parcul Industrial Tetarom II’’, spune Calin Banciu. Cele sase unitati de productie Emerson din Cluj vor insuma in total aproximativ 50.000 de metri patrati.
Campusul Emerson din Cluj-Napoca include, de asemenea, un centru de cercetare (REC - Romanian Engineering Center), care va constitui baza pentru viitoarele proiecte ale companiei. In cadrul acestui centru de cercetare, concernul american are colaborari pe mai multe planuri cu Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca.
Dezvoltarea capacitatilor de productie din Romania a insemnat pana acum o extindere a afacerilor concernului si nu a generat inchiderea fabricilor din alte zone, potrivit conducerii Emerson Romania.
„Pana in momentul de fata, planurile noastre de investitii nu au fost afectate de criza financiara globala, insa si noi, ca si oricare alta companie din domeniu, incepem sa resimtim intr-o mica masura efectele crizei. Aveam in plan sa construim inca trei unitati de productie in parcul industrial Tetarom II, in fiecare an cate una, si credem ca vom realiza acest lucru, chiar daca criza financiara se va prelungi si anul viitor’’, spune Calin Banciu.
Produsele fabricate in parcul Tetarom II sunt inglobate in proiectele complexe furnizate de concernul american. Reprezentantii Emerson spun ca fabricile din Cluj vor lucra atat pentru clienti din Europa, cat si pentru clienti din alte zone ale lumii.
 
Continua angajarile
„Scopul nostru este de a asigura in campusul din parcul industrial Tetarom II conditiile prielnice desfasurarii diverselor activitati ale diviziilor care fac parte din concernul Emerson. In total, Emerson inglobeaza peste 60 de companii. Vom continua si in acest an sa facem angajari, iar daca numarul salariatilor Emerson a ajuns in prezent la 370 de persoane, estimam ca pana la finele anului in curs vom mai angaja inca 130 de oameni, astfel incat sa incheiem anul 2009 cu un total de 500 de salariati’’, a spus Banciu.
Potrivit reprezentantului Emerson, pentru recrutarea de operatori si pentru posturile de specialisti si ingineri compania publica anunturi in ziare, iar pentru manageri recrutarea se face prin intermediul unor agentii specializate in domeniu. Emerson detine la Cluj o organizatie proprie care se ocupa de recrutarea fortei de munca, in momentul de fata compania avand disponibile 40 de posturi.
In urma investitiilor realizate in Cluj, concernul american Emerson a primit in 2007 aprobarea din partea Consiliului Judetean de a cumpara terenul din Parcul Industrial Tetarom II, cu o suprafata de peste 10 hectare.
Emerson a indeplinit conditiile prevazute, si anume sa realizeze peste 15% din volumul total al investitiilor, iar conform contractului semnat cu reprezentantii Consiliului Judetean Cluj au dreptul sa cumpere terenul, pretul stabilit fiind de 7,05 lei pentru un metru patrat. Suma platita de Emerson va intra in capitalul social al companiei, iar pretul a fost stabilit initial in euro, valoarea fiind de 2 euro pentru un metru patrat.
Listat la Bursa din New York (NYSE:EMR), grupul Emerson, cu sediul central in St. Louis, Missouri, este lider mondial in furnizarea de solutii care includ tehnologii avansate, prin unitatile sale de management al proceselor, automatizari industriale, tehnologii de climatizare, surse de alimentare, echipamente si unelte.
Concernul american numara peste 120.000 de angajati in intreaga lume, din care 23.000 in Europa. Emerson dispune de peste 60 de divizii, care opereaza in 245 de locatii din lume si isi vand produsele in peste 150 de tari. Compania a realizat in 2007 vanzari totale de 22,6 miliarde de dolari, in crestere cu 12,1% fata de 2006, cand acest indicator s-a cifrat la 20,1 miliarde dolari. In anul fiscal 2008, vanzarile globale Emerson au depasit 24 de miliarde de dolari.
 


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO