Consiliul Judeţean Bihor a finalizat o investiţie de peste 20 mil. lei (4 mil. euro), susţinută din bugetul propriu, pentru reabilitarea drumului judeţean DJ 190G, care leagă judeţele Bihor şi Sălaj, prin comuna Balc, cu o lungime de 3,4 kilometri. Tronsonul reabilitat începe de la ieşirea din localitatea Balc, la intersecţia cu drumul spre Almaşu Mare, şi se întinde până la limita cu judeţul Sălaj. Carosabilul, cu două benzi, are o lăţime de 5,5 metri, iar acostamentele, 0,75 metri fiecare, potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Bihor.
’’Proiectul a inclus lucrări complexe, cum ar fi sistemele de drenaj şi consolidare, pentru a preveni acumulările de apă şi a asigura stabilitatea infrastructurii pe termen lung. Au fost realizate podeţe tubulare, drenuri longitudinale şi au fost montate parapete de siguranţă’’, se arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul Judeţean Bihor. Lucrările au fost realizate de firma Carier din localitatea Marghita, judeţul Bihor.