Consiliul Judeţean Braşov a demarat un proiect de infrastructura rutieră în valoare de 526,7 mil. lei (105,8 mil. euro), ce presupune reabilitarea şi modernizarea a 53 km de drumuri judeţene. Tronsoanele de drumuri judeţene cuprinse în proiect vor fi, după caz, construite, refăcute, reabilitate sau modernizate, potrivit unui comunicat de presă transmit de CJ Braşov.
’’Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră susţinut din fonduri europene, pe care administraţia judeţeană îl accesează în exerciţiul financiar 2021-2027 prin Programul Regional Centru, a fost depus spre evaluare la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru. Obiectivul vizează o reţea de drumuri din zona metropolitană a municipiului Braşov, care însumează 53,13 km’’, se arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul Judeţean Braşov.
’’Prin intermediul acestui proiect, accesăm fonduri nerambursabile în cuantum de 50 de milioane de euro, cu ajutorul cărora refacem şi modernizăm structura rutieră a unor drumuri judeţene importante, situate în proximitatea municipiului Braşov. Beneficiarii investiţiilor vor fi cetăţenii din 11 localităţi incluse în zona metropolitană, care vor avea la dispoziţie conexiuni rutiere mai bune cu şase drumuri naţionale şi implicit cu reţeaua europeană de transport TEN-T”, a declarat Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.