Consiliul Judeţean Sibiu a accesat un proiect european de aproximativ 4,9 mil. lei (circa 1 mil. euro), TVA inclus, în cadrul Programului Regiunea Centru (PR Centru) 2021-2027, pentru renovarea energetică a Centrului Militar Judeţean, aflat in subordinea forului judeţean.
’’Proiectul se adaugă procesului amplu de renovare a clădirilor publice şi urmăreşte creşterea eficienţei energetice a clădirii, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi îmbunătăţirea confortului termic şi a calităţii aerului interior. Totodată, proiectul propune şi folosirea resurselor regenerabile de energie care asigură o tranziţie reală spre o energie curată şi sustenabilă’’, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Sibiu.