Consiliul Judeţean Sibiu a lansat în cursul lunii octombrie procedura de licitaţie pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice şcolare, investiţie de 15 mil. lei (3 mil. euro), finanţată de Agenţia Fondului de Mediu, în cadrul unui program care vizează îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante.
Noile microbuze electrice au o capacitate de 16 plus 1 locuri şi vin ca o completare la cele 56 de microbuze şcolare electrice achiziţionate de CJ Sibiu prin PNRR (Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 18 noiembrie 2024, iar operatorul economic desemnat câştigător va trebui să livreze microbuzele în termen de 6 luni de la data semnării contractului, potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean Sibiu.
’’Pe drumurile judeţului vom avea 69 de microbuze electrice noi achiziţionate din fondurile nerambursabile pe care le-am obţinut în apeluri competitive. Pentru reînnoirea parcului auto destinat transportului de elevi din judeţul Sibiu, Consiliul Judeţean a obţinut deja, prin PNRR, o finanţare nerambursabilă de 35,9 milioane lei, prin care au fost cumpărate 56 de microbuze electrice, din care 41 cu capacitate de 8 plus 1 locuri şi 15 cu o capacitate de 16 plus 1 locuri’’, a declarat Daniel Cîmpean, preşedintele Consiliul Judeţean Sibiu, într-un comunicat de presă.